Echipamentul de protectie = Siguranta in constructii!

Joi, 25 Iunie 2015, ora 14:28
2771 citiri
Echipamentul de protectie = Siguranta in constructii!

Folosirea echipamentului de protectie este cea mai eficienta masura pentru propria securitate pe santierul de constructii si este bine sa fie folosit cu cea mai mare grija posibila.

Purtand echipamentul de protectie adecvat vei evita numeroase accidente la cap, maini si picioare. Pastreaza-l in stare buna de conservare si solicita angajatorului sa fie inlocuit in caz de deteriorare.

Casca de protectie trebuie folosita intotdeauna pe santier, este obligatoriu. Daca aceasta va fi supusa vreunui impact violent, atunci necesita inlocuire chiar daca nu prezinta urme de fisuri. Tichia aceasta din plastic te va proteja fata de: caderi de obiecte, lovituri la cap, proiectari violente de obiecte, contacte electrice.

Pantofii de protectie sunt cu atat mai importanti pe santier, unde exista un risc ridicat de taieturi, lovituri si intepaturi la nivelul picioarelor. Tipul de incaltaminte necesara trebuie adaptat la caracteristicile santierului, spre exemplu, cizme inalte de guma sau bocanci de protectie atunci cand exista apa si noroi.

Cand ai de manipulat unelte sau materiale, ar fi bine sa folosesti manusi de siguranta adecvate pentru evitarea ranilor, taieturilor, etc., iar daca trebuie sa lucrezi cu produse chimice sunt recomandate manusile speciale. Daca exista riscul de electrocutare, atunci trebuie sa folosesti manusi electroizolante, dar, in orice caz, aceste munci trebuie realizate de personal calificat si autorizat.

Daca lucrezi la inaltime foloseste intotdeauna echipamentul specific pentru lucru la inaltime. Este obligatorie folosirea echipamentelor anti-cadere, prinse de un element rezistent. Verifica frecvent echipamentul de prindere si carabinele.

Atunci cand exista riscuri pentru ochi, va fi obligatoriu uzul ochelarilor de protectie sau a paravanelor de siguranta adecvate.

Masca de protectie se va folosi acolo unde exista riscul de emanatii nocive, precum gaze, praf, fum, etc., aplicandu-se filtrul necesar in functie de elementul contaminant existent.

Daca pe santier se realizeaza lucrari cu zgomot ridicat (masini electrice pneumatice, lovituri de ciocan) este necesara folosirea protectiei auditive. Foloseste nivelul de decibeli adecvat zgomotului perceput pentru a reduce cat mai mult riscul de producere a unor leziuni.

In zonele de functionare ale utilajelor, trenurilor sau vehiculelor, se poarta obligatoriu vesta reflectorizanta si casca, pentru a semnaliza operatorului de utilaj prezenta ta.

Tine minte! Aceste echipamente de protectie sunt concepute pentru siguranta ta si indeplinesc aceasta functie doar atunci cand se folosesc si se intretin corect. Nu le ignora!

#echipament protectie, #protectie santier, #siguranta santier, #pantofi protectie santier, #masca protectie , #Stiri Locuri de munca