Indemnizatia medie de somaj va fi cu 10% mai mica

Joi, 25 Noiembrie 2010, ora 11:21
1455 citiri
Indemnizatia medie de somaj va fi cu 10% mai mica

Indemnizatia medie de somaj platita de stat anul viitor va avea o valoare cu 10% mai mica fata de acest an, in scadere de la 523 lei la 476 lei, iar indemnizatia de somaj la absolventi va fi inghetata la 300 lei, concomitent cu cresterea numarului de persoane estimat ca vor incasa ajutoare de somaj, anunta Mediafax.

Astfel, numarul estimat al beneficiarilor de indemnizatie de somaj este indicat in crestere comparativ cu proiectia din bugetul pe 2010, de la 280.000 la 449.000 persoane, in timp ce numarul absolventilor care vor primi indemnizatie de somaj ar urma de asemenea sa creasca, de la 10.000 la 45.000 beneficiari.

Numarul persoanelor care vor primi venituri de completare, acordat in baza legii de sprijinire a persoanelor disponibilizate din sectorul public, este indicat tot in crestere fata de prognoza din acest an, de la 0,8 mii la 1,7 mii beneficiari.

Proiectiile privind nivelul indemnizatiei de somaj pentru anul viitor sunt incluse in forma finala a proiectului de buget pe 2011, obtinuta de Mediafax.

Conform documentului, indemnizatia de somaj medie lunara nu va depasi anul viitor 476 lei, in timp ce indemnizatia de somaj medie lunara pentru absolventi va fi inghetata la 300 lei.

Comparativ, proiectul de buget pe 2010 a luat in calcul o indemnizatie medie de somaj de 523 lei.

Surse oficiale au declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, ca Guvernul va schimba modul de calcul al indemnizatiei de somaj, care va fi stabilita la un nivel cuprins intre 75% si 90% din indicatorul social de referinta, in prezent in valoare de 500 lei, fara sa mai fie raportata la nivelul salariului minim. Salariul minim va fi majorat de la 600 lei la 670 lei din 2011. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#indemnizatie, #somaj, #someri, #buget , #Stiri Locuri de munca