Investitorii straini pleaca din Polonia in Romania, pentru forta de munca ieftina

Joi, 16 Iulie 2009, ora 14:10
1981 citiri
Investitorii straini pleaca din Polonia in Romania, pentru forta de munca ieftina

Investitorii straini pleaca din Polonia in Romania, atrasi de forta de munca ieftina, potrivit publicatiei poloneze Rzeczpospolita, care da ca exemplu producatorul german de componente auto Takata-Petri, prezent deja pe piata romaneasca.

Publicatia avertizeaza ca in Polonia sunt inchise fabrici, iar angajatii sunt concediati. Una dintre companiile care au inceput astfel de masuri este Takata-Petri, care va concedia, pana in august, 500 de angajati.

Producatorul de componente si sisteme de siguranta auto, al treilea de pe piata de profil din Romania, detine doua fabrici in judetul Arad si una la Sibiu, unde lucreaza aproape 4.500 de angajati.

Portofoliul de produse al Takata-Petri, prezenta in Romania din 1996, cuprinde volane, airbaguri, centuri de siguranta, interioare de masini, scaune pentru copii, electronica si senzori. In plus, compania japoneza Sumitomo urmeaza sa inchida una din cele doua fabrici din Polonia, in luna octombrie, si sa transfere activitatile in Romania.

Pe piata romaneasca, Sumitomo Electric Wiring Systems, producator de cabluri electrice pentru industria auto, detine trei fabrici in Alba Iulia, Deva si Orastie, numarul total al angajatilor ridicandu-se la 4.000.

Alti patru investitori straini, majoritatea din sectorul auto, analizeaza transferarea operatiunilor, se mai arata in articol.

Potrivit publicatiei, mai multe companii care urmau sa construiasca fabrici in Polonia ar putea renunta la aceste planuri, ca urmare a majorarii salariilor, cu 10%-12% in 2008, dar si a posibilitatii de majorare a impozitelor. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#investitor, #forta, #munca, #polonia, #job , #Stiri Locuri de munca