Managerii estimeaza noi concedieri

Luni, 30 August 2010, ora 10:11
1624 citiri
Managerii estimeaza noi concedieri

Managerii societatilor comerciale estimeaza pentru perioada august-octombrie reducerea numarului de angajati, concomitent cu o crestere a preturilor, in toate sectoarele de activitate, respectiv in industria prelucratoare, servicii, constructii si comertul cu amanuntul, potrivit unui sondaj INS si preluat de Mediafax.

In cadrul anchetei de conjunctura din luna august, managerii din industria prelucratoare preconizeaza, pentru urmatoarele trei luni, o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural -5%), se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

In acelasi timp, numarul de salariati va scadea, soldul conjunctural fiind de -16% pe total industrie prelucratoare (-23% la intreprinderile foarte mari, cu 500 salariati si peste).

Reduceri mari de personal sunt preconizate in sectorul de fabricare a produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, metalurgie si fabricarea altor mijloace de transport (solduri conjuncturale -46%, -45% si respectiv -32%). 

Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +11%).

In activitatea de constructii se va inregistra, in august-octombrie, o scadere moderata a volumului productiei (sold conjunctural -11%) si o scadere a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -18%). 

Managerii estimeaza o reducere a numarului de salariati (sold conjunctural -16%), aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile mici, cu mai putin de 50 salariati, in timp ce preturile lucrarilor de constructii vor creste moderat (sold conjunctural +9%).

Pentru comertul cu amanuntul se preconizeaza o diminuare a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural -14%), volumul total al vanzarilor de marfuri si cel al comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri vor avea o tendinta de scadere (sold conjunctural -13%, respectiv -16%). 

De asemenea, angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni o scadere moderata a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural -6%), dar si o crestere a preturilor de vanzare cu amanuntul (sold conjunctural +35%).

Conform estimarilor din luna august 2010, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste relativa stabilitate (sold conjunctural -5%).

In acest sector se estimeaza, pentru august-octombrie, scadere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural -13%). Aceasta tendinta este data in special de intreprinderile mari, cu 250-499 de salariati si (sold conjunctural -20%).

Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de crestere moderata (sold conjunctural +8%).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în...
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Angajaţii Amazon au „pozat” drept comercianţi terţi pentru a aduna informaţii de la Walmart, eBay şi alţi rivali ai gigantului american. Aceștia au avut acces la sistemele concurenței...
#manageri, #concedieri, #angajati , #Stiri Locuri de munca