MediaSind vrea sa atace in instanta ordonantele guvernamentale privind Codul Fiscal

Duminica, 05 Septembrie 2010, ora 01:16
1616 citiri
MediaSind vrea sa atace in instanta ordonantele guvernamentale privind Codul Fiscal

Cristian Godinac, presedintele MediaSind, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca, in conditiile noului proiect de ordonanta vizand cresterea impozitarii drepturilor de autor de la 16,5% la peste 25%, planurile federatiei raman aceleasi - atacul in justitie al ordonantelor guvernamentale. 

"Noi am declansat deja procedurile de actionare in instanta. Pe 16 august am depus la Guvern o plangere prealabila prin care se solicita anularea modificarilor la Codul Fiscal. Daca Guvernul nu ne raspunde in termen de 30 de zile, adica pana pe 16 septembrie, ne vom adresa instantei de contencios administrativ. Pentru noi nu se modifica datele problemei", a declarat Godinac.

"Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind a inregistrat, astazi (luni, 16 august, n.r.), la Secretariatul General al Guvernului, Plangerea Prealabila impotriva Ordonantei de Urgenta nr. 58/ 2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si impotriva HG 791/ 2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, solicitand anularea in tot a acestor acte normative", se arata in comunicatul remis MEDIAFAX pe 16 august.

"Prevederile HG 791/2010 incalca art. 41 si 108 din Constitutia Romaniei, precum si prevederile Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, deoarece contin norme care «adauga la lege», creeaza exceptii de la OUG 58/2010, contin norme care se anuleaza reciproc, precum si norme care contravin articolelor ramase in vigoare din Codul fiscal, provocand un haos fiscal", se indica in plangerea prealabila inregistrata de MediaSind la Secretariatul General al Guvernului.

Potrivit plangerii, "aceste norme destabilizeaza raporturile de munca si creeaza prejudicii financiare patrimoniului unui numar foarte mare de persoane afectate prin impozitarea dubla a contributiilor de asigurari sociale aplicate contractelor individuale de munca, contractelor de drepturi de autor si conventiilor civile".

"OUG 58/2010 incalca dispozitiile art. 41 alin. 5, art. 56 alin. 1 si 2 si art. 115 alin. 4 si 6 din Constitutia Romaniei", se arata in plangerea prealabila adresata Guvernului, precizandu-se, totodata, ca "nu s-au respectat etapele legale privind dialogul social prevazute in Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala, nici pentru adoptarea OUG 58/2010 si nici pentru adoptarea HG 791/2010".

"Nu a fost respectata procedura legala privind elaborarea actelor normative, reglementata de Legea 52/2003, precum si de Legea 24/2000 si HG 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii", se spune in plangerea prealabila.

"Actele normative atacate creeaza prejudicii materiale tuturor membrilor nostri de sindicat, precum si altor categorii de cetateni care intra sub incidenta acestor acte normative, intrucat acestea sunt inaplicabile si duc la imposibilitatea platii drepturilor salariale si a drepturilor de autor.

Aplicarea acestor acte normative va duce si la blocarea activitatii unor institutii publice, care, din cauza ambiguitatii textelor celor doua acte normative, nu au posibilitatea sa mai incaseze sume din contributiile de asigurari sociale", se mai arata in document.

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind reprezinta peste 9.000 de membri din presa scrisa, online, radio, televiziune, edituri, tipografie si difuzare. MediaSind este membru cu drepturi depline al Federatiei Internationale a Jurnalistilor si Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania.

Joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare si completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011 si sa se aplice incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede ca persoanele cu venituri din activitati independente vor plati contributii de asigurari sociale de cel putin 25,36% si pana la 35% din venituri, aproape dublu fata de nivelul actual. 

#mediasind, #cod fiscal, #judecata , #Stiri Locuri de munca