Primarul general al Capitalei ar putea castiga mai mult decat demnitarii

Miercuri, 01 Iulie 2009, ora 09:52
1480 citiri
Primarul general al Capitalei ar putea castiga mai mult decat demnitarii

Primarul general al Capitalei ar urma sa castige 13,7 salarii minime brute pe economie, la fel ca un ministru si presedintii comisiilor permanente ale Parlamentului si mai mult decat senatorii si deputatii, potrivit grilei de salarizare unitare a bugetarilor, discutata la aceasta ora in Guvern, potrivit Newsin.

Totodata, un primar de municipiu cu peste 320.000 de locuitori ar putea castiga 11,2 salarii minime pe economie (6.720 lei, calculat la salariul minim brut pe economie actual, de 600 lei), in timp ce un primar de oras (categoria I) are un coeficient in grila de salarizare de 7,9 (4.740 lei n.r.), iar un primar de comuna cu peste 15.000 de locuitori va avea un coeficient in grila de 7,6 (echivalentul a 4.560 lei).

Pe de alta parte, salariul de incadrare al unui prefect ar putea fi de 4.500 lei (coeficientul 7,5), putand ajunge si la cel mult 5.880 lei (respectiv 9,8 salarii minime).

Secretarii municipiilor resedinta de judet cu peste 320.000 de locuitori si secretarii de sector din Bucuresti cu treapta I de salarizare figureaza cu coeficienti cuprinsi intre 7,4 si 9,25, in timp ce secretarii de judet, respectiv ai municipiului Bucuresti, trepta II de salarizare, vor putea castiga intre 7,1 si 8,9 salarii minime pe economie.

Salariile de baza pentru functii publice specifice de manager public pleaca de la 3.072 lei (echivalentul a 5,12 salarii minime) si pot ajunge la vechimea maxima la 6,4 salarii minime pe economie, respectiv 3.840 lei.

 

#primar, #salarii, #salarizare, #treapta , #Stiri Locuri de munca