Softistii si bancherii, angajatii cu cele mai mari salarii

Sambata, 04 Iulie 2009, ora 10:49
2388 citiri
Softistii si bancherii, angajatii cu cele mai mari salarii

Angajatii din domeniul serviciilor financiare, din IT si industria bunurilor de larg consum au salariile cele mai mari din Romania.

Bancherii sau specialistii IT au castigat in medie, in ultimii ani, peste 1.000 de euro pe luna, in conditiile in care salariul mediu pe economie se ridica la putin peste 300 de euro, relateaza Business Magazin.

"In ciuda problemelor cu care s-a confruntat piata financiara in ultimul timp, bancile raman angajatorii care ofera cele mai mari salarii si e greu de crezut ca vor fi detronate prea curand", spune Dragos Gheban, business development manager al companiei de recrutare Catalyst Recruitment Solutions.

In acest domeniu, salariile pentru top management se incep de la 6.000 - 7.000 de euro, ajungand la 20.000 de euro. Daca se adauga si bonusurile, se ajunge la o cifra dubla.

Spre deosebire de sistemul bancar, domeniul dezvoltarii de software si solutiilor IT nu a fost prea grav afectat de criza, companiile din Romania nefiind nevoite sa apeleze la concedieri masive sau reducerea salariilor.

De asemenea, avand in vedere ca exista, in continuare, un deficit de specialisti in domeniu, firmele sunt dispuse sa plateasca bani grei pentru a avea oameni cu adevarat buni.

Situatia este similara si pentru industria bunurilor de larg consum, unde exista, in continuare, cerere si vanzarile sunt inca in limite profitabile, salariilor angajatilor din acest domeniu ramand la cote ridicate.

In sectorul transporturilor aeriene, al energiei si petrolului, salariile medii variaza intre 600 - 900 de euro.

La polul opus se afla angajatii hotelurilor si restaurantelor, ale caror salarii sunt de aproximativ 200 de euro pe luna, sub nivelul mediu pe economie.

#angajati, # it, # specialisti, # domeniu bancar, # salarii, # crestere , #Stiri Locuri de munca