Croitoru: BNR va mai reduce dobanda cheie, nu si rezervele minime

Vineri, 04 Noiembrie 2011, ora 09:20
1183 citiri
Croitoru: BNR va mai reduce dobanda cheie, nu si rezervele minime

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru a declarat joi ca este posibil ca BNR sa mai opereze reduceri ale dobanzii cheie, dar ca nu este recomandat sa reduca si nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO).

"Este posibil (ca BNR sa mai reduca dobanda cheie - n.r. ). Nu stiu cat este de curand. Eu am dat semnalul. Am spus inca de data trecuta, in septembrie, ca BNR va reduce dobanda", a mentionat Croitoru.

Despre o posibila reducere a rezervelor minime obligatorii, Lucian Croitoru a declarat ca o asemenea decizie nu este recomandata.

"Cand se pune problema ca s-ar putea, din cauza conditiilor din exterior....bancile pot sa apeleze la orice pentru a-si creste capitalizarea la 9%, inclusiv la reducere de expuneri. E ca si cand inviti la luarea banilor de aici si mutarea lor acolo. Cred ca o asemenea decizie nu este recomandata", a spus Croitoru.

Consiliul de Administratie al BNR a decis miercuri reducerea dobanzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 6%, incepand cu data de 3 noiembrie 2011, nivel minim de la adoptarea modelului actual de politica monetar.

Banca Centrala nu mai modificase dobanda cheie din luna mai 2010.

#BNR reducere dobanda cheie, #mentinere nivel rezerve minime obligatorii , #Consilier BNR