Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cum vrea Europa sa-i protejeze pe agricultorii care-si vand produsele in supermarket

Cum vrea Europa sa-i protejeze pe agricultorii care-si vand produsele in supermarket


Un nou set de reguli europene care vor garanta protectia agricultorilor europeni precum si a micilor furnizori impotriva practicilor comerciale neloiale in cadrul lantului de aprovizionare cu alimente au intrat marti in vigoare, informeaza un comunicat de presa al executivului comunitar.

Publicate saptamana trecuta in jurnalul oficial, noile reguli acopera produsele agricole si alimentare comercializate in cadrul in cadrul lantului de aprovizionare cu alimente. Pentru prima data, vor fi interzise in UE pana la 16 practici comerciale neloiale impuse in mod unilateral de un partener comercial.

Practicile comerciale neloiale care urmeaza a fi interzise sunt platile intarziate in cazul produselor perisabile, anularile in ultimul minut ale comenzilor, modificarile unilaterale sau retroactive ale contractelor si obligarea furnizorului la plata produselor irosite.

Alte practici vor fi permise numai daca fac obiectul unui acord prealabil, clar si lipsit de ambiguitate intre parti: faptul ca un cumparator returneaza unui furnizor produsele alimentare nevandute; faptul ca un cumparator impune unui furnizor o plata pentru garantarea sau mentinerea unui acord de furnizare pentru produse alimentare; faptul ca un furnizor plateste pentru promovarea sau comercializarea produselor alimentare vandute de cumparator.

Statele membre UE vor trebui sa desemneze autoritatile care vor fi insarcinate cu aplicare noilor reguli. Aceste autoritati vor trebui sa aiba puterea de a impune amenzi si de a demara anchete in urma plangerilor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2139 ori