Apa pentru irigatii se ieftineste cu 30%

Vineri, 09 August 2013, ora 14:08
1639 citiri
Apa pentru irigatii se ieftineste cu 30%

Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (ANIF) a fost acreditata din 2 august sa cumpere energie de pe bursa, ceea ce va permite fermierilor sa plateasca un pret mai mic pentru apa de irigatii, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, intr-o conferinta de presa.

"ANIF a fost licentiata din 2 august pentru a cumpara energie de pe bursa, iar acest lucru inseamna ca preturile finale pe care le vor plati fermierii pentru apa de irigatii pot scadea cu procente care pot ajunge pana la 30%, calculate si corelate cu suprafetele cerute de fermieri anul acesta pentru irigat", a spus Constantin.

Acesta a subliniat ca suprafetele solicitate pentru irigat nu au fost foarte mari anul acesta, insa au fost duble fata de anii trecuti.

"Sigur aceste suprafete nu sunt mari, nu sunt multumitoare, dar sunt totusi duble fata de solicitarile din anii trecuti", a spus seful MADR.

MADR a trimis, de la inceputul lunii iulie, o solicitare catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) pentru obtinerea licentei de furnizare de energie pentru ANIF in vederea achizitionarii energiei necesare irigatiilor la preturi mai mici.

Ministerul Agriculturii a cheltuit in acest an pentru acest sector in jur de 22 de milioane de lei, 14 milioane de lei pentru desecari pe terenurile fermierilor si opt milioane de lei pentru reviziile tehnice.

Suprafata contractata pentru irigatii in 2013 se cifreaza la peste 403.000 de hectare, in conditiile in care anul trecut au fost contractate doar 170.000 de hectare.

#pret apa irigatii, #acreditare ANIF bursa energie, #Agentia Imbunatatiri Funciare irigatii , #Agricultura