Care este valoarea ajutorului de minimis pentru fermierii afectati de seceta

Joi, 23 August 2012, ora 12:10
2144 citiri
Care este valoarea ajutorului de minimis pentru fermierii afectati de seceta

Sprijinul financiar reprezentand ajutorul de minimis pentru fermierii afectati de seceta va fi de 100 lei pe hectar si se va acorda pentru suprafete de maxim zece hectare de culturi agricole, iar banii vor fi primiti intr-o singura transa, incepand cu 15 noiembrie.

"Solicitantii de sprijin financiar sunt eligibili in cadrul schemei de ajutor de minimis daca sunt inregistrati in evidentele Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura cu cereri unice de plata pe suprafata pentru anul 2012 si solicita autoritatii competente acordarea de sprijin financiar. Cuantumul sprijinului financiar reprezentand ajutor de minimis este de 100 lei/ha si se acorda pentru suprafete de minim un hectar si maxim zece hectare cu culturi agricole, inclusiv, pe exploatatie", potrivit unui proiect de hotarare de Guvern.

Sprijinul financiar se acorda pentru fiecare beneficiar intr-o singura transa, incepand cu data de 15 noiembrie.

Potrivit documentului, beneficiarii sprijinului financiar reprezentand ajutorul de minimis nu vor putea renunta la calitatea de producatori agricoli care exploateaza suprafetele de teren pentru care primesc sprijinul in cauza pe o perioada de trei ani, incepand cu anul in care sprijinul financiar a fost acordat.

Resursele financiare necesare aplicarii schemei de ajutor de minimis prevazuta de prezenta hotarare se asigura de la bugetul de stat.

Ajutoarele de minimis acordate nu pot fi cumulate cu ajutoarele de stat acordate potrivit Hotararii Guvernului nr. 562/2012 privind aprobarea schemei "Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate in perioada ianuarie-februarie 2012, asupra culturilor de legume si/sau flori in spatii protejate".

Suprafata afectata de seceta depaseste 3,7 milioane de hectare (peste 37% din suprafata agricola), iar din totalul suprafetei insamantate cu grau in toamna lui 2011, circa 30,5% a fost afectata.

Seceta afecteaza productia de cereale in sudul si estul Europei

#ajutoare fermieri afectati seceta, #ajutoare seceta Romania, #sprijin financiar fermieri seceta, #ajutoare minimis fermieri , #Agricultura