Constantin: Cerem UE o alocare suplimentara pentru programul de reconversie-replantare la vie

Luni, 03 Iunie 2013, ora 15:35
1093 citiri
Constantin: Cerem UE o alocare suplimentara pentru programul de reconversie-replantare la vie

Romania se afla in negocieri cu Comisia Europeana pentru suplimentarea cu 5-6 milioane de euro pe an a fondurilor alocate sectorului de reconversie si replantare la vie, valoarea acestui program pe ultimii cinci ani fiind de 42 milioane de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, dupa deschiderea celei de-a 36-a editii a Congresului Mondial al Viei si Vinului.

Potrivit acestuia, Romania mai are multe de facut in sectorul vitivinicol, de aceea se doreste prelungirea pana in 2018 a programului "Suport pentru sectorul vitivinicol", dar si o suplimentare a fondurilor europene alocate.

"Ne-am dezvoltat foarte bine podgoriile, cramele, acum suntem in faza de a incepe sa exportam. Inca mai avem foarte multe lucruri de facut, de aceea eu am insistat sa prelungim programul de reconversie-replantare la vie. Am avut cinci ani de zile 42 de milioane de euro, pe care i-am investit in reconversie-replantare la vie si avem promisiunea ca si in urmatorii ani, pana in 2018, vom avea aceeasi suma, daca nu chiar ceva mai mare. Chiar in aceste zile discutam la Comisia Europeana, la nivelul Consiliului UE, pentru a obtine o suplimentare fata ce cei 42 milioane de euro si avem toate sansele sa obtinem lucrul acesta. O suplimentare cu 5 - 6 milioane de euro pe an inseamna foarte mult. Inseamna pe urmatorii cinci ani 25 - 30 de milioane de euro", a afirmat Constantin.

Seful de la Agricultura a precizat ca in magazinele din tarile UE ajung foarte multe vinuri romanesti, insa acum se inregistreaza o crestere a calitatii acestora, si nu a cantitatii, asa cum era in anii '60.

"In ultimii 15 ani, cred ca vinurile romanesti au crescut nu in cantitate, asa cum aveam in anii '69, ci in calitate, si lucrul acesta este recunoscut chiar in restaurante foarte mari. Este un efort in primul rand al celor care au inceput sa investeasca in domeniu dupa 1989, mai ales in apropierea anilor 2000. Au investit foarte mult in cramele din Romania si nu ma refer la modul intensiv. Cu precadere cramele mai micute si-au dezvoltat vinuri de calitate, chiar daca cantitativ nu sunt dezvoltati atat de mult. Din punct de vedere al calitatii, cred ca am facut un progres important. Astazi avem cel putin 15 vinuri romanesti care fac fata oricarei competitii la nivel european", a spus acesta.

In opinia ministrului, a inceput sa se actioneze din ce in ce mai mult in directia exportului romanesc, existand programe pe care le finanteaza Ministerul Agriculturii si Dezvoltari Rurale, in parteneriat cu Comisia Europeana, pentru promovarea vinurilor romanesti, in special pe pietele terte. Astfel, astazi avem vinuri promovate in Japonia, Thailanda, Elvetia, SUA.

"S-a iesit foarte mult pre zona de export, insa eu cred ca suntem intr-o faza incipenta", a subliniat Daniel Constantin.

Congresul Mondial al Viei si Vinului se desfasoara la Bucuresti in perioada 2-7 iunie. La eveniment participa circa 500 - 600 de reprezentanti din 55 de tari.

#Constantin vita vie, #fonduri europene Constantin, #declaratii Constantin vita vie , #Agricultura