Fermierii suedezi se confrunta cu o seceta fara precedent

Vineri, 20 Iulie 2018, ora 09:54
4562 citiri
Fermierii suedezi se confrunta cu o seceta fara precedent
Foto: CC0 Creative Commons

Din cauza unei secete fara precedent, multi fermieri suedezi sunt nevoiti sa isi trimita animalele la abator pentru ca nu mai au fan cu care sa le hraneasca.

"Este cea mai proasta situatie cu care ne-am confruntat...Tatal meu a fost fermier timp de 60 de ani si nu a vazut asa ceva", spune Jacob Gustawson, un fermier de 47 de ani din Norrtalje, la nord de capitala Stockholm, informeaza AFP.

Exceptand o mica cantitate de 13 mililitrii inregistrata la mijlocul lunii iunie, in Suedia nu a mai plouat de la inceputul lunii mai iar tara se confrunta cu cele mai ridicate temperaturi din ultimul secol. "Luna mai a fost una exceptional de calduroasa in sudul si centrul Suediei...Luna iunie a fost cea mai calduroasa din peste 100 de ani in sudul Suediei", a explicat Sverker Hellstrom de la Institutul de Meteorologie din Suedia.

Pompierii sunt si ei in alerta avand in vedere ca zilnic trebuie sa stinga intre 20 si 30 de incendii de vegetatie salbatica in apropiere de Stockholm in timp ce alt incendii au fost inregistrate pana in apropiere de cercul polar. O mare parte a Suediei, precum si statele vecine Danemarca, sudul Norvegiei si nordul Finlandei, inregistreaza in prezent o perioada de calduri extreme, care potrivit prognozelor meteo nu se va opri prea curand.

In consecinta, fermierii sunt obligati sa isi intrerupa rutinele sezoniere pentru ca furajele pentru animale nu cresc asa cum erau obisnuiti. "In mod normal, in aceasta perioada a anului iarba ar fi trebuit sa aiba o inaltime de 30-40 de centimetri", a explicat Jacob Gustawson in timp ce arata spre o iarba cu o inaltime de doar 10 centimetri. In acest conditii, fermierul este obligat sa isi hraneasca vacile de lapte cu nutretul din rezervele de iarna pentru le putea tine in viata.

Lipsa furajelor a obligat deja unii fermieri suedezi sa trimita mai multe din vacile lor la abator. "Va fi nevoie de mai multi ani pentru a reface calitatea si marimea septelului", a avertizat Ulf Wallin, purtatorul de cuvant al Federatiei fermierilor suedezi, care atrage de asemenea atentia asupra focurilor de vegetatie salbatica inainte de sezonul secerisului. "Aceasta este cea mai grava criza cu care se confrunta fermierii suedezi de peste 50 de ani", a spus Ulf Wallin, adaugand ca pierderile sunt deja estimate la peste doua miliarde de coroane (194 milioane euro).

Pentru a face fata acestei crize fara precedent, Federatia fermierilor suedezi cere magazinelor sa vanda produse suedeze iar consumatorilor sa cumpere produse suedeze. "Daca clientii cumpara produse alimentare suedeze, mai ales carne, pot sustine cererea si sa ajute fermierii sa beneficieze de un venit rezonabil", a explicat Wallin.

#seceta Suedia, #seceta europa , #Agricultura