Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Mihail Dumitru: In 2010 vom avea putine resurse pentru a inlocui ajutoarele de stat

Mihail Dumitru: In 2010 vom avea putine resurse pentru a inlocui ajutoarele de stat

Bugetul MADR pentru anul 2010 asigura resurse putine pentru inlocuirea ajutoarelor de stat, ce nu mai pot fi acordate incepand cu acest an, a declarat marti ministrul agriculturii Mihail Dumitru, in cadrul discutiilor din comisiile parlamentare pentru agricultura reunite pentru dezbaterea bugetului, informeaza NewsIn.

"Este un buget care se incadreaza in restrictiile bugetare fixate de Ministerul de Finante in contextul crizei economice. Dorintele mele ar fi fost sa dispunem de un buget substantial pentru a duce la indeplinire obiectivele din programul de guvernare. In 2010 vom putea achita datoriile aferente anului trecut, vom putea asigura cofinantarea programelor europene, dar vom avea putine resurse pentru a inlocui formele de ajutor de stat care au incetat la sfarsitul anului 2009 (subventiile pentru porc, pui, legume - n.r.)", a spus Mihail Dumitru la Comisia pentru Agricultura, Silvicultura, Industrie Alimentara si servicii specifice, in cadrul auderilor pe tema bugetului pe acest an.


Potrivit acestuia, in 2009 au fost incepute demersuri pentru a inlocui aceste ajutoare de stat, insa resursele bugetare actuale vor ingreuna continuarea negocierilor.


"Unele ajutoare de stat vor fi usor de aplicat, cum este cel de minimis precum si ajutorul de criza fixat in luna decembrie de CE. Vrem sa le acordam fermierilor, problema este ca fara resurse bugetare nu putem initia negocieri, iar ce avem acum ne permite foarte putin sa o facem. Potrivit proiectului de buget al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) pentru 2010 suma totala propusa este de 9,87 miliarde lei, respectiv 1,69% din PIB, din care 5,43 miliarde lei reprezinta fonduri din bugetul de stat restul fiind asigurat din resurse externe. Din total, circa 2 miliarde de lei sunt destinate pentru acordarea ajutoarelor de stat, insa 1,8 miliarde lei reprezinta sume restante pentru anul 2009", a mai spus Dumitru.


 




Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1566 ori