Productia de grau a crescut cu o treime in 2013 - estimare

Miercuri, 07 August 2013, ora 09:52
2361 citiri
Productia de grau a crescut cu o treime in 2013 - estimare

Productia de grau din acest an a inregistrat o crestere cu 32% fata de anul trecut, orzul un plus de 40%, iar la rapita se consemneaza o crestere cu 60 de procente, potrivit estimarilor Organizatiei Interprofesionale "Cereale si Produse Derivate"(OIPA).

Din cantitatea totala de grau de circa 7 milioane de tone, in jur de 2,5 milioane este de o calitate foarte buna pentru panificatie, potrivit estimarilor OIPA, doua milioane de tone se apropie de optim, iar diferenta este reprezentata de graul furajer. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Romania a obtinut anul trecut o productie totala de 4,93 milioane de tone de grau, triticale (n.r. - plante asemanatoare cu graul) si secara, iar numai graul a reprezentat 4,78 milioane de tone.

Saptamana trecuta, presedintele OIPA, Aurel Popescu, declara pentru Agerpres ca procesatorii nu vor fi nevoiti sa apeleze la importuri pentru asigurarea consumului intern, care se ridica la 3,3 milioane de tone. De asemenea, in ceea ce priveste pretul graului, seful OIPA a subliniat ca se afla la cel mai scazut nivel din ultimii trei ani, fiind de 680 de lei pe tona pentru graul de panificatie si intre 620 si 650 de lei pe tona pentru graul furajer.

In ceea ce priveste productiile de porumb si de floarea soarelui, OIPA prognozeaza un plus de 30-40 de procente pentru acest an, comparativ cu anul 2012, insa datele definitive se vor cunoaste numai la finalul recoltarii.

Potrivit datelor semidefinitive publicate in iulie de Institutul National de Statistica (INS), productia ramurii agricole a scazut, anul trecut, cu 21,9% comparativ cu anul precedent, in conditiile in care productia vegetala s-a redus cu 30,6%, productia animala cu 0,6%, iar productia de servicii agricole cu 4,8%.

Valoarea productiei ramurii agricole s-a cifrat la 64,25 miliarde lei (preturi curente), din care 40,16 miliarde de lei a reprezentat valoarea productiei vegetale, 23,55 miliarde de lei - productia animala si 52,5 milioane de lei - serviciile agricole.

#productie grau 2013, #productie agricola romania, #productie cereale 2013, #productie porumb Romania , #Agricultura