Suprafata cultivata ecologic a crescut in 2009 cu 9%

Duminica, 31 Ianuarie 2010, ora 22:40
1470 citiri
Suprafata cultivata ecologic a crescut in 2009 cu 9%

Suprafata cultivata in sistem ecologic estimata pentru anul 2009 se ridica la 240.000 hectare, in crestere cu 9% fata de anul 2008, cand a fost de circa 220.000 ha, pentru anul 2010 fiind asteptata o majorare a acesteia pana la 250.000 hectare, a declarat pentru NewsIn presedintele FNAE, Ion Toncea.

Astfel, potrivit reprezentantului Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica (FNAE), desi initial estimarile pentru 2009 indicau o crestere de peste 25.000 hectare, din cauza cererii mici de produse ecologice din piata, pe fondul crizei economice, a fost inregistrat un avans mai redus al suprafetelor cultivate ecologic.

"Potrivit datelor estimative, avem in 2009 o suprafata cultivata de 240.000 hectare. Producatorii aveau intentia sa o creasca mai mult in 2009, insa nu a fost cerere pe piata, din cauza puterii scazute de cumparare. Speram insa ca anul 2010 sa fie unul mai bun", a spus Toncea.

Aceasta a adaugat ca se asteapta ca in 2010 suprafata cultivata in sistem ecologic sa depaseasca 250.000 hectare. In ceea ce priveste productia de produse ecologice, aceasta a scazut in 2009 pe segmentul de cereale, la 74.000 tone, de la 90.000 de tone, in timp ce alte categorii, precum legumele si fructele, au inregistrat cresteri.

"Avem in 2009 o productie de cereale ecologice estimata la 74.000 tone, dupa ce in anul anterior a fost de 90.000. E drept, anul 2008 a fost unul de exceptie, cu cerere mare de produse ecologice, deci 2009 poate fi considerat un an normal din punct de vedere al productiei.

Totusi, anul trecut s-au obtinut cresteri de productie la legume, fiind recoltate 4.000 tone. S-au obtinut si 2.000 tone de fructe si, de asemenea, majorari ale productiei am avut si la flora spontana", a explicat presedintele FNAE.

El a mai spus ca este posibil ca si in anul 2010, odata cu cresterea suprafetelor cultivate, sa creasca si productia. 'Deocamdata, in sudul tarii, avem semnale ca va fi o productie buna, dar nu stim ce ne va rezerva clima.

Daca privim la resursa de apa pe care o avem acum in soluri, putem spune ca va fi o productie mai mare, insa temperaturile din lunile mai si iunie vor fi decisive pentru productia de ecologice", a mentionat Ion Toncea.

Referitor la preturile produselor ecologice agro-alimentare, Toncea a spus ca au inregistrat o crestere medie de circa 10%, in 2009, din cauza investitiilor realizate de producatori pentru dezvoltarea prelucrarii primare.

"Nu au fost salturi mari ale preturilor, dar trebuiau acoperite investitiile facute pentru imbunatatirea calitatii produselor, care la noi a insemnat o prelucrare primara a materiilor prime. Acum nu se mai vinde produsul asa cum iese din combina, de exemplu, ci este o marfa care se comercializeaza cu indici de calitate.

Ii sprijinim pe cei care investesc in tehnologizare pentru ca, astfel, reusesc sa vanda produsele la adevarata lor valoare, care oricum reprezinta preturi mai mici decat cele practicate de intermediari", potrivit lui Toncea.

Potrivit datelor furnizate agentiei NewsIn de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), suprafata cultivata ecologic in anul agricol 2008, incheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, la 221.410 hectare. In anul 2007 s-au realizat culturi ecologice pe o suprafata de 190.129 hectare.

Evolutia ascendenta a suprafetei cultivate ecologic se mentine si comparativ cu anul 2006, cand au fost inregistrate circa 143.194 de hectare.

De asemeneaa, potrivit MADR, in anul 2008, productia totala de ecologice s-a ridicat la 266.200 tone, iar pentru anul 2009 sunt asteptate scaderi ale acesteia, cu pana la 15%, din cauza secetei din vara anului trecut, dar si a ploilor abundente care au cazut in etapa recoltarii productiei. 

Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Statisticile oficiale arată că România are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare patru persoane care locuiesc în...
#agricultura, #suprafata, #cultivata, #ecologic , #Agricultura