Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Profesionistii in investitii anticipeaza o depreciere a leului in viitor

Profesionistii in investitii anticipeaza o depreciere a leului in viitor


Majoritatea analistilor membri ai CFA Romania anticipeaza o depreciere a leului in viitor, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de sase luni fiind de 4,7859, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA Romania a crescut in aprilie 2019, fata de luna anterioara, cu 11,6 puncte, pana la valoarea de 46,6 puncte, iar raportat la aprilie 2018 acesta a scazut cu 2,9 puncte, informeaza Asociatia CFA Romania, aceasta evolutie datorandu-se ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut fata de luna anterioara cu 12,8 puncte, pana la valoarea de 59,9 puncte. Comparativ cu aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 6,1 puncte. Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 11,1 puncte pana la valoarea de 39,9 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 1,2 puncte).

"In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, peste 86% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala) . Astfel, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) a inregistrat o valoare medie de 4,15%", se arata intr-un comunicat al Asociatiei CFR Romania.

Potrivit sursei citate, sunt de remarcat anticipatiile de majorare a dobanzilor pentru scadentele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanti anticipand aceasta evolutie, precum si anticipatiile de majorare a primei de risc a Romaniei, peste 81% dintre participanti anticipand aceasta evolutie.

Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul in baza caruia este calculat Indicatorul include si intrebari referitoare la evaluarea conditiilor curente macroeconomice.

Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni, iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atat elemente specifice unui indicator de sentiment (incredere) care arata perceptia grupului de analisti membri ai CFA Romania privind evolutia pietelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor si riscurilor, cat si un indicator fundamental de prognoza privind evolutiile cursului de schimb, a ratelor dobanzilor si inflatiei.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la: conditiile curente - referitoare la mediul de afaceri si piata muncii; anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie. Pe langa intrebarile necesare pentru calculul Indicatorului de Incredere Macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului.

CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (USA) . Asociatia CFA Romania este una dintre cele peste 152 de societati membre ale CFA Institute. In prezent, CFA Romania are peste 230 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidati pentru unul din cele trei niveluri ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1538 ori