Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Programele USL si ARD: refugiul in colateral - Opinie Ilie Serbanescu

Programele USL si ARD: refugiul in colateral - Opinie Ilie Serbanescu


Explicatia principala a orientarii fiscalitatii din Romania ca factor de alimentare a bugetului si nu ca factor al dezvoltarii (vezi articolul "De ce programele USL si ARD seamana ca doua picaturi de apa") se afla in conceptia "statul - cel mai prost administrator".

In consecinta, ar trebui dat la o parte pentru a se crea camp liber sectorului privat, cel performant, conceptie impusa Estului fost comunist de catre Vestul capitalist care insa nu a aplicat niciodata cu ochelari de cal aceasta conceptie propovaduita pentru altii spre a le captura economia lasata fara aparare in lipsa statului.

O asemenea orientare a fiscalitatii este doar una din fatetele faptului ca programele principalelor forte politice nu isi indreapta atentia spre problemele de fond ale tarii si se refugiaza pur si simplu in colateral.

Cel putin in cazul romanesc se adauga, insa, in domeniu politica bancii centrale care nu numai ca a parohiat instrainarea intregului sistem bancar, dar a urmat apoi sistematic ca strategie sprijinirea bancilor straine pe seama economiei interne.

Printre altele tocmai neutilizand in perioada de varf a crizei politicile monetara si valutara in vederea ajustarilor necesare si aruncand astfel intreaga povara a ajustarii pe seama politicii fiscal-bugetare, ceea ce a creat o tensiune imensa in buget si a imprimat in mod obiectiv acordarea unei prioritati absolute factorului bugetar in fiscalitate, in dauna celui al dezvoltarii, exact cand trebuia sa fie invers.

Nu putem desigur eluda nici inclinatia mereu mai covarsitoare a sectorului privat care a confundat cu buna stiinta capitalismul cu expansiunea pe seama statului si chiar cu praduirea acestuia si furtul in sine.

Nu este deloc intamplator ca, in fiscalitatea romaneasca, impozitarea averilor si proprietatilor este derizorie, daca nu chiar inexistenta pe anumite paliere si domenii , oricum cu o pondere insignifianta in veniturile statului.

Hiba deliberata a fiscalitatii din Romania nu consta cumva in nivelul ridicat al impozitarii (asupra caruia, tot nu intamplator, se bate toba), ci in organizarea impozitarii. Nu este organizat nimic in combaterea "preturilor de transfer" practicate de multinationale (sursa celei mai mari evaziuni, de zeci de miliarde de euro anual, prin subfacturarea iesirilor din tara si suprafacturarea intrarilor in tara).

Vamile sunt organizate tocmai in scopuri de evaziune si furt. In absolut aceleasi scopuri, TVA-ul si accizele sunt percepute la poarta rafinariilor si nu la pompa, iar o perfecta varza deliberata exista in urmarirea productiei si comercializarii alcoolului.

Bineinteles nimic in legatura cu o reorganizare a fiscalizarii in aceste domenii nu este prevazut in programele pe care clasa politica in anasamblul ei le tot lanseaza cu prilejul alegerilor. Si, tot bineinteles, noile programe USL si ARD nu fac cumva vreo exceptie!

In cele din urma, partidele din asta traiesc si ar fi nerealist sa avem vreo pretentie sa schimbe tocmai aceste lucruri. FMI stie prea bine si nu impune, desi ar putea, vreo schimbare. Pentru ca, asa cum stau lucrurile, capitalul strain, al carui agent de vanzari a ajuns FMI, este copios avantajat, pe seama desigur a statului roman.

Astfel, ambele programe raman cantonate in propuneri de schimbari derizorii in impozitarea profiturilor si salariilor. Aceste propuneri sunt de-a dreptul caraghioase, caci resursele pe care le pot misca sunt atat de mici incat nu intereseaza de fapt pe nimeni daca aceste schimbari se fac sau nu.

De pilda, profiturile impozitate in Romania nu sunt mai mari de 12 miliarde euro si, la o cota de 16%, impozitul incasat de catre stat abia depaseste 2 miliarde euro, ceea ce reprezinta nici 1,5% din PIB.

O reducere de cateva procente a cotei de impunere ar reprezenta degajari de resurse, sa zicem pentru dezvoltare, de 0,1-0,3% din PIB, o degrevare derizorie pentru companii si, oricum, una care nu poate impulsiona dezvoltarea economiei, ale carei resorturi se afla in alta parte. Si care trebuie sa reprezinte mobilizari de resurse echivaland cu 10-15% din PIB!

In cazul reducerii impozitarii in zona salariilor, efectele ar fi desigur mai mari. Dar aceste reduceri se afla, in ambele programe, sub semnul incertitudinilor, fiind conditionate de acceptul FMI si de evolutia economiei, care, din pacate, va fi mult mai probabil negativa decat pozitiva.


In domeniu trebuie subliniat efectul absolut nesemnificativ al reducerii impozitarii in sine al salariilor, caci, in totalul darilor, aceasta impozitare nu reprezinta pe ansamblu mai mult de o cincime, grosul constituindu-l contributiile sociale.

Pentru neplata acestora se face de fapt evaziunea fiscala in respectiva zona de impunere, dar reducerea cotelor de contributii sociale este complet improbabila in masura gravelor deficite si din bugetul de pensii, si din bugetul de sanatate, si din bugetul de ajutor de somaj.

Cel mai probabil, implementarea reducerilor de cote ale contributiilor sociale nu va trece in practica dincolo de faza promisiunilor electorale. Cat priveste efectul de scoatere la suprafata a salarilor nefiscalizate, pe acesta nu se poate conta practic decat de la o reducere absolut semnificativa a cotelor de contributii, care este si mai improbabila!

Oricum, insa, in caz de implementare, eventualul efect ar fi complet anulat de efectele dramatice ale asa-zisei liberalizari (citeste de fapt cresteri) a preturilor in energie. Acestea sunt de cel putin cinci ori mai mari, bineinteles in sens invers! Si iar nu intamplator, nici unul dintre cele doua programe nu analizeaza si nu pune in ecuatia economica a urmatorilor ani impactul acestei asa-zisei liberalizari, cu toate ca ambele tabere au o contributie cel putin egala in asumarea ei politica: PDL-ul a fost de acord cu includerea ei in acordul cu FMI, iar USL-ul a trecut la aplicare de cum a venit la guvernare!

Saracii ar urma eventual sa beneficieze de o anumita protectie in calitate de consumatori vulnerabili, dar clasa medie - de la care se asteapta dezvoltarea - va fi lovita dramatic pe doua fronturi: in calitate de consumator casnic nu va beneficia de compensatii, iar in calitate de antreprenori ai unor intreprinderi mici si mijlocii reprezentantii ei vor fi naruiti de un calendar de crestere a preturilor fulgerator. Si, avand in vedere ca respectivele cresteri vor fi intre 50% si 100%, este posibil ca aproape jumatate din aceste intreprinderi mici si mijlocii sa dispara.

Singura masura corecta si necesara din punctul de vedere al dezvoltarii care se afla prevazuta in ambele programe este marirea salariului minim pe economie. O asemenea masura este in oprobriul capitalului privat, iar cel autohton ar avea intr-adevar probleme in sustinerea unui salariu minim substantial mai ridicat.

Dar, in conditiile in care capitalul strain obtine in Romania circa 35-40% din cifra de afaceri ocupand doar 15-16% din forta de munca, sporirea salariilor este unica modalitate de a ramane ceva mai semnificativ in tara din activitatea capitalului strain. Acesta are parghii de a eluda impozitarea profiturilor, indiferent care ar fi cota impozitarii, si de a scoate din tara castigurile fabuloase neimpozitate. Nu analizam acum si aici rolul nefast al salariilor mici pe calea dezvoltarii.

Salariile mici inseamna piata restransa si deci lipsa de perspective pentru dezvoltare. Iar singura parghie ce a mai ramas la dispozitia statului roman pentru a impinge in sus salariile in economie este marirea salariului minim. Aceasta masura ar trebui adoptata prin consensul tuturor fortelor politice, in ciuda FMI care se va opune din rasputeri, caci nu ar fi in interesul capitalului strain al carui broker in Romania a devenit.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1536 ori