Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Aurelian Dochia despre buget: Obiectiv prea ambitios, pentru un PIB de 132 mld euro in 2012

Aurelian Dochia despre buget: Obiectiv prea ambitios, pentru un PIB de 132 mld euro in 2012


Cresterea economica pe care este fundamentat bugetul Romaniei este ambitioasa, dar FMI va fi interesat sa vada argumentele pe baza carora Executivul face asemenea estimari, crede analistul financiar Aurelian Dochia.

"Mult mai importanta va fi structura bugetului bazata pe o crestere de 1,8% din PIB. Deci, in 2013 se va atinge un produs intern brut de 140 de miliarde de euro. Trebuie sa recunoastem ca este destul de ambitios obiectivul Guvernului, tinand cont ca PIB in 2012 a fost in jurul valorii de 132 de miliarde de euro.

Eu cred ca FMI va fi interesat sa vada care sunt fundamentarile guvernului pentru ca, in ultima instanta, totul depinde de asta. Daca aceasta cifra se realizeaza, atunci restul bugetului devine credibil, insa daca aceasta crestere va fi mai mica decat asta atunci toate celelalte prevederi din buget raman sub semnul intrebarii", a explicat analistul financiar Aurelian Dochia pentru Business24.

Legat de obiectivul Executivului de a ajunge la nivelul economic la care eram in 2008, analistul a precizat acest lucru nu depinde doar de buget. Exista si alti factori care ar putea ajuta sau incurca Romania in acest demers.

"Va conta foarte mult mediul international, in primul rand Europa, daca evita recesiunea. Depinde foarte mult si de mediul intern. In masura in care mediul de business incepe sa aiba mai multa incredere si sa actioneze in consecinta: porneste proiecte de investitii, se dezgheata consumul", a spus Dochia.

Analistul economic crede ca Guvernul a prezentat in proiectul de buget mai mult o serie de prevederi generale, fara a explica modul in care vor fi atinse aceste obiective.

"Nu am remarcat in buget suficiente detalii privind planurile si strategia. De exemplu, se insista destul de mult asupra necesitatii rationalizarii cheltuielilor bugetare. Asupra unei reforme a sistemului de salarizare in institutiile publice. Se spune si despre reforma dura in companiile de stat", a adaugat Dochia.

Premierul Victor Ponta a prezentat joi, alaturi de echipa sa guvernamentala, proiectul pentru bugetul tarii din 2013, care prevede venituri de 46 miliarde de euro, fata de cheltuieli mai mari - 49 miliarde de euro - si un curs valutar de 4,5 lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1144 ori