CNA are nevoie de un buget de 10.250.000 de lei - proiect

Marti, 09 Decembrie 2014, ora 16:12
1617 citiri
CNA are nevoie de un buget de 10.250.000 de lei - proiect
Foto: radioconstanta.ro

Consiliul National al Audiovizualului (CNA), o institutie finantata 100% de la bugetul de stat, are nevoie pentru a functiona anul viitor de 10.250.000 de lei, potrivit proiectului de buget al CNA adoptat marti, in sedinta Consiliului, si care urmeaza sa fie transmis Ministerului Finantelor Publice.

CNA a aprobat, marti, cu opt voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea) si unul "impotriva" (Laura Georgescu), solicitarea de buget pe anul 2015 care urmeaza sa fie inaintata Ministerului Finantelor Publice, transmite Mediafax.

Laura Georgescu, presedintele CNA, a spus in sedinta de marti ca a votat "impotriva" pentru ca vrea sa vada cu exactitate cum s-a directionat diferenta de aproximativ 2 milioane de lei intre bugetul de 10.250.000 de lei pe care Consiliul il solicita pentru 2015 si bugetul pe care institutia l-a avut anul acesta (8.543.000 de lei, n.r.).

Ea s-a referit la faptul ca proiectul de buget solicitat de CNA in 2015 a fost prezentat verbal in sedinta de marti de doua reprezentante ale departamentelor de specialitate ale CNA, fara a exista forma definitiva finala a proiectului, in varianta scrisa, in fata fiecarui membru al Consiliului.

Pe de alta parte, potrivit relatarilor din sedinta CNA de marti, proiectul de buget solicitat de Consiliu pe 2015 cuprinde, la anumite capitole, sume mai mari decat limitele stabilite de Ministerul Finantelor. Aceste cresteri de sume solicitate de CNA, la anumite capitole, ar fi fost stabilite in urma unei discutii la care au participat mai multi membri ai Consiliului si care s-a desfasurat luni, potrivit informatiilor prezentate in sedinta CNA de marti.

Astfel, la categoria "bunuri si servicii", suma propusa este de 1.778.000 de lei, in crestere cu 658.000 de lei fata de limita stabilita de Ministerul Finantelor, potrivit informatiilor prezentate in sedinta Consiliului de marti.

Aceasta suma include si alocarea a aproximativ 60.000 de euro pentru organizarea in 2015, de CNA, in Romania, a reuniunii principalului organism in audiovizual din Europa - European Platform of Regulatory Authorities (EPRA). Reuniunea EPRA se va desfasura la Bucuresti, in octombrie 2015, fiind pentru prima data cand cel mai important organism de reglementare in audiovizual la nivel european se va intalni in Romania.

In plus, CNA solicita de la bugetul de stat fonduri necesare realizarii unui spot publicitar in cadrul campaniei de promovare a tranzitiei de la televiziunea analogica terestra la televiziunea digitala terestra, dar si pentru realizarea de reparatii capitale la terasa cladirii in care Consiliul isi desfasoara activitatea si care creeaza probleme in interiorul institutiei.

Totodata, potrivit relatarilor din sedinta de marti, sumele au fost mentinute "la un nivel sensibil egal" cu cele din 2014, cu mici cresteri, la utilitati, carburanti etc. Si in privinta deplasarilor a fost mentinut un nivel identic ca suma cu cel din 2014.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste studiile si cercetarile pe care CNA planuieste sa le desfasoare anul viitor, in proiectul de buget pe 2015 apare o reluare a unui proiect mai vechi derulat de institutie, respectiv cel cu privire la imbunatatirea folosirii limbii romane in audiovizual. Acest proiect a fost initiat in mandatul fostului presedinte al CNA Rasvan Popescu.

In sedinta CNA de marti nu au fost prezentate cu exactitate valoarea acestor sume solicitate de la bugetul de stat.

In ceea ce priveste cheltuielile de capital ale CNA, suma propusa pentru 2015 este la nivelul de 508.000 lei. Totodata, 99% din aceasta suma (500.000 de lei) reprezinta necesarul realizarii unei aplicatii care sa transpuna baza de date de la departamentul licente al Consiliului intr-un format usor accesibil de catre toti cei care vor avea nevoie. In acest sens, CNA ar urma sa achizitioneze doua servere si patru statii de lucru, calculatoare.

Pe de alta parte, in bugetul de personal pe anul 2015, proiectul prevede suplimentarea numarului de posturi din aparatul tehnic, care este in prezent de 133, cu 10 posturi, in special pentru intarirea serviciului de inspectie din tara al CNA. Astfel, daca Ministerul Finantelor va aproba propunerea de buget si daca bugetul va fi adoptat in Parlament, Consiliul ar urma sa aiba anul viitor un numar total de 143 de posturi in aparatul tehnic si 11 posturi de demnitate publica (cei 11 membri ai CNA).

Insa, potrivit informatiilor prezentate in sedinta CNA de marti, in urma acestei suplimentari de 10 posturi, va creste si limita financiara impusa de Ministerul Finantelor, cu 190.000 de lei.

Proiectul de buget pe anul viitor al CNA ar urma sa fie transmis, marti, Ministerului Finantelor Publice. In urmatoarea perioada, propunerea de buget a CNA urmeaza sa fie analizata in Comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor si Senatului si urmeaza sa fie supusa spre aprobare votului plenului Parlamentului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CNA buget, #Laura Georgescu presedinte CNA , #Buget