Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

De ce vrea premierul Ponta cresterea cotei unice la 22%

De ce vrea premierul Ponta cresterea cotei unice la 22%


Dupa ce a dezmintit zvonurile potrivit carora Guvernul intentioneaza sa majoreze cota unica de la 16 la 22%, premierul Ponta anunta ca a doua rectificare bugetara din acest an, programata pentru sfarsitul lunii octombrie, va fi una negativa.

"In ultima sedinta a USL am discutat cum stam cu banii, ca o sa avem o rectificare negativa in acest moment", a spus Ponta.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca dupa primele noua luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la inceputul anului, din cauza unor performante sub asteptari la nivelul sistemului bancar, provenite si din modificari ale legislatiei fiscale, o colectare mai slaba, explicata inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, si nerealizarea profitului estimat la BNR.

Ponta a declarat, inainte de plecarea in SUA ca ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu va discuta despre rectificarea de final de an si despre bugetul pe 2014 cu delegatia Fondului Monetar International, care face o vizita la Bucuresti in perioada 22 octombrie - 5 noiembrie.

"Am discutat, inainte sa plec (la Washington - n.r.), destul de mult si cu Daniel Chitoiu si cu Liviu Voinea, de unde taiem, de unde dam. Astept ca aceasta discutie sa aiba loc si cu partenerii nostri internationali si, probabil ca vineri, la sedinta de guvern, vom avea o prima discutie, saptamana viitoare adoptam si rectificarea. Bugetul trebuie sa plece la Parlament la inceputul lunii noiembrie", a precizat Victor Ponta.

In urma cu o luna, premierul arata ca va exista o rectificare de buget in luna octombrie, insa de tipul "luam bani de la unii si dam la altii", Guvernul neavand niciun "rezervor secret" de fonduri.

Prima rectificare bugetara din acest an a fost avizata de Guvern in luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, in urcare la 626,2 miliarde lei, si un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervati PNDI catre alte proiecte.

Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite in scadere cu peste 2,2 miliarde lei, prin cresterea veniturilor la nivelul autoritatilor locale, dar scaderi de incasari la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetul institutiilor finantate din venituri proprii.

Cheltuielile totale ale bugetului consolidat au fost calculate atunci in scadere cu 978 milioane lei.

Epopeea cresterii cotei unice

In ultima sedinta USL, liberalii si social democratii au discutat posibilitatea cresterii cotei unice de impozitare la 22%, dar si diminuarea TVA la acelasi nivel.Potrivit propunerii avansate de Ponta in interiorul Uniunii, cota unica ar urma sa creasca de la 16% la 22%, in timp ce TVA ar scadea de la 24% la 22%.

Informatia a fost negata atat de ministrul Finantelor Daniel Chitoiu cat si de premierul Ponta sau Crin Antonescu.

"Din punct de vedere al impozitarii directe, pe profit, pe dividende si pe toate veniturile obtinute de o persoana fizica, cota de 16% este una dintre cele mai mici din UE si din acest punct de vedere suntem cei mai competitivi din acest punct de vedere. (...). Ea va ramane neschimbata pe perioada 2013-2016", a declarat ministrul Chitoiu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1162 ori