200.000 de iPhone in buzunarele americanilor

Marti, 03 Iulie 2007, ora 08:35
959 citiri

La doua zile dupa ce "telefonul-total" a fost pus in vanzare in Statele Unite, analistii de piata au deja primele estimari ale isteriei iPhone: 128.000 de aparate date in magazinele Apple si alte 72.000 in cele 1.800 de centre ale operatorului AT&T. Americanii care au prins mai multe aparate le-au licitat apoi pe pagini de internet de comert on-line.

Reprezentantii site-ului Ebay.com au anuntat ca numai in primele 24 de ore de la marea lansare iPhone 745 de astfel de telefoane au fost vandute on-line. Pentru un "telefon-minune", un vizitator al Ebay a oferit chiar 10.000 de dolari.

"Asteptarile sunt mari si vor fi foarte greu de satisfacut. Pot duce la o dezamagire de proportii sau, din contra, la noi consumatori pentru alte produse Apple", considera Roger Kay, presedintele Endpoint Technologies, citat de cotidianul britanic "The Times".

Cei care au pus mana pe un iPhone au avut insa ceva probleme chiar imediat dupa ce si l-au achizitionat. Din cauza numarului mare de cumparatori, adica de noi clienti ai retelei AT&T - unicul operator in reteaua caruia telefonul poate fi activat, unii detinatori de iPhone nu si-au putut folosi "jucaria" nici macar sambata seara. Reprezentantii Apple si AT&T au recunoscut ca au primit deja plangeri din partea clientilor care nu si-au putut activa telefonul.

<b>Bloombiz</b>

Continuarea(Sursa: <a href=http://www.evz.ro/article.php?artid=312239/ target=_blank>EvenimentulZilei</a>)