Miercuri, 24 Noiembrie 2010, ora 15:35
1796 citiri
Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda este preocupata de situatia dificila, temporara, prin care trec cele doua tari prietene si partenere, dar se declara optimista in privinta perspectivelor de depasire a acestui context.
Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda este interesata sa incurajeze si mai mult contactul dintre mediile de afaceri din cele doua tari avand in vedere perioada de criza economico-financiara prin care cele doua state trec.
"In urmatoarea perioada, Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda va incuraja schimbul de experienta si know-how dintre oameni de afaceri si companii din cele doua tari punand accentul pe identificarea metodelor de securizare a investitiilor existente.
De asemenea, sustinem elaborarea de strategii comune pentru
relansarea economiei prin generarea si propunerea de masuri specifice dezvoltarii de noi investitii." a declarat Eduard Uzunov, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda.
"Daca privim in comparatie situatia celor doua tari putem afirma ca firmele irlandeze prezente in Romania sunt mai putin afectate datorita potentialului de afaceri pe care il are Romania ca tara emergenta, precum si datorita experientei acestor firme prezente in Romania" a mai declarat domnul Eduard Uzunov.
"Suntem increzatori in potentialul si expertiza Irlandei, tara care, nu intamplator, s-a clasat pe locul 7 din 183 de economii mondiale in usurinta de a face afaceri in raportul Doing Business al World Bank 2010. Stim ca forta de munca irlandeza este una dintre cele mai educate din lume, cu o productivitate ridicata, in special in domeniul stiintelor, matematicii si calculatoarelor." a completat el.
Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda va contribui cu propuneri adresate decidentilor, propuneri fundamentate pe dialogul dintre cele doua comunitati de afaceri, romana si irlandeza.
"Avem multe lucruri pozitive de invatat de la irlandezi, ajunge doar sa ne uitam la volumul exporturilor Irlandei in Romania - in 2009 a fost de 282,5 milioane Euro, fata de numai 45,3 milioane Euro volumul importurilor" a mai declarat Eduard Uzunov, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda.
In contextul actual in care timpul de reactie si planificarea sunt unele din cele mai importante resurse, Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda isi priveste rolul ca pe unul de accelerator al comunicarii dintre cele doua comunitati de afaceri si cele doua societati.
De-a lungul timpului, acest rol al Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda a fost confirmat de numeroase si onorante vizite din partea unor inalti oficiali irlandezi care au exprimat si au dovedit un real interes pentru mediul de afaceri din Romania, pentru dezvoltarea de relatii bilaterale, atat economice cat si culturale, cat si pentru elaborarea unei agende europene comune.
Recent, in cursul lunii noiembrie, reprezentanti ai Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda au avut placerea de a participa la o intalnire cu Excelenta Sa, domnul Micheal Martin, Ministru al Afacerilor Externe din Irlanda.
Criza economico-financiara a determinat un numar de state printre care Romania, Grecia si, acum, Irlanda sa apeleze la ajutorul financiar al Fondului Monetar International si Uniunii Europene. Mediile de afaceri din cele doua tari isi vor exprima opiniile cu privire la metodele si masurile care vor duce la cat mai rapida depasite a crizei economico-financiare.
Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda favorizeaza schimburile comerciale si cooperarea industriala si economica dintre cele doua tari, folosind structurile reciproce intr-un climat de cooperare.
Camera de Comert si Industrie Romania-Irlanda doreste sa promoveze activitatea membrilor sai prin: organizarea de intalniri cu reprezentanti ai administratiei centrale si locale; organizarea de intalniri cu reprezentanti ai altor Camere de Comert si Industrie din Romania; organizarea de intalniri cu reprezentanti ai companiilor din diverse domenii la cerere; organizarea de evenimente la care sa participe si reprezentanti ai principalelor companii si institutii romanesti si irlandeze.