Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Negocierile agricole din cadrul OMC, in impas

Negocierile agricole din cadrul OMC, in impas
Ministrii Comertului din cele mai importante natiuni industrializate nu au reusit sa ajunga la un consens care sa deblocheze negocierile din domeniul agricol, esentiale pentru incheierea unui acord comercial mondial, o parte din vina fiind atribuita Uniunii Europene, transmite Reuters.Participantii au stabilit insa sa organizeze o noua intalnire la Geneva, saptamana viitoare, pentru a crea conditiile incheierii cu succes a negocierilor Rundei Doha din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, in cursul unei reuniuni care va avea loc la Hong Kong in luna decembrie.
Statele Unite, care au venit cu o oferta de reducere substantiala a subventiilor agricole, au acuzat autoritatile de la Bruxelles ca nu au raspuns cu masuri decisive pentru diminuarea taxelor vamale.
Participantii, proveniti din Uniunea Europeana, Statele Unite, Brazilia, India si Australia, trebuie sa ajunga la un consens in privinta pietelor agricole, care sa permita un acord mai amplu referitor la servicii si produse industriale. Ministrul australian al comertului, Mark Vaile, a spus ca, desi nu au avut loc progrese in legatura cu accesul pe piete, sau barierele impuse importurilor, discutiile au intrat in faza negocierilor dure. "Desi mai sunt multe de facut, cel putin am intrat intr-o noua faza. Cred ca au fost create conditiile pentru un succes al reuniunii de la Hong Kong", a spus Vaile.
Desi se afla in aceasta faza, discutiile par sa se indeparteze tot mai mult de o solutie unanim acceptata. Uniunea Europeana a facut un prim pas, acceptand o crestere cu 5% a propunerilor initiale, insa faptul nu a facut decat sa atraga nemultumirea Frantei si a Statelor Unite.
In termeni de cifre, negocierile au fost extrem de complicate. Astfel, comisarul european al Comertului, Peter Mandelson, le-a propus omologilor din SUA, India si Brazilia, reuniti la Zurich, o scadere intre 20 si 50% a taxelor vamale aplicate produselor agricole. Aceasta oferta este un raspuns la propunerea facuta luni de catre Washington de a reduce cu 60% ajutoarele agricole interne care apasa cel mai greu asupra schimburilor mondiale. Intrucat insa Statele Unite doresc sa-i sporeasca puterea de export catre UE, au cerut ca scaderea sa ajunga la 90%. In fata presei, responsabilul american a declarat la finalul discutiilor ca propunerile lui Mandelson vor conduce la o scadere medie cu 24,5% a taxelor vamale practicate de europeni. "Or acest lucru nu ne convine. Nu cunosc pe nimeni care ar putea spune ca este suficient", a afirmat Portman inainte de a promite o noua runda de negocieri la Geneva in cursul saptamanii urmatoare.
Intr-o runda ulterioara a discutiilor, europenii au cerut o scadere cuprinsa intre 45 si 75% a taxelor vamale pentru Europa si de 70% pentru Statele Unite, in vreme ce acestea din urma vor sa se opreasca la maxim 60%, iar europenii sa adopte o reducere de 90% a taxelor vamale. Francezii s-au aratat foarte nemultumiti de evolutia acestor discutii, subliniind ca, daca SUA nu va aplica noile cote decat pentru 1 la suta dintre produse, UE se obliga sa acopere 8% dintr-un efectiv de 2000 de produse agricole.



Maria Cora / Bogdan Vasilescu


Curierul National

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 601 ori