Sanctiunile SUA au adus pretul aluminiului la cote istorice

Vineri, 13 Aprilie 2018, ora 09:55
3248 citiri
Sanctiunile SUA au adus pretul aluminiului la cote istorice
Foto: CC0 Creative Commons

Pretul aluminiului este pe cale sa inregistreze saptamana aceasta cea mai mare crestere din ultimele trei decenii, dupa ce sanctiunile americane impuse grupului rus United Co. Rusal (cel mai mare producator mondial de aluminiu) i-au determinat pe cumparatori sa caute alti furnizori.

Preturile la aluminiu au atins joi cel mai ridicat nivel de dupa 2012, ceea ce a dus cresterea inregistrata de la inceputul saptamanii la aproape 14%, cel mai mare avans inregistrat intr-o singura saptamana dupa luna iunie 1987, transmite Bloomberg.

In plus, prima americana, adica diferenta de pret adaugata la cotatia aluminiului pe bursa londoneza London Metal Exchange pentru a livra aluminiu in Midwest, a inregistrat si ea cea mai mare crestere din istorie.

Potrivit surselor, grupul Rusal ar urma sa invoce clauza de "force majeure" pentru unele livrari de alumina, materia prima din care se produce aluminiul.

"Force majeure" este o clauza care exonereaza de raspunderea contractuala acea parte care nu si-a putut indeplini obligatiile.

Acesta vine dupa informatiile potrivit carora si traderul elvetian Glencore, cel mai mare cumparator de aluminiu de la Rusal, ar urma sa invoce o clauza similara.

Toate aceste evolutii au accentuat ingrijorarile cu privire la dificultatile in aprovizionare dupa ce bursele LME si Comex au anuntat ca nu vor mai permite noi livrari de aluminiu de la grupul Rusal condus de miliardarul Oleg Deripaska.

"Oamenii se grabesc sa isi asigure livrarile in conditiile in care se asteapta ca o cantitate semnificativa de metal produsa de Rusal sa fie scoasa afara pietei", a declarat Ryan McKay, analist la TD Securities din Toronto.

La bursa London Metal Exchange, cotatia aluminiului cu livrarea in trei luni a crescut cu 3,6% pana la 2.331 dolari pe tona, cel mai ridicat nivel de dupa luna martie 2012.

Prima platita de cumparatorii americani pentru ca aluminiul de la LME sa fie livrat in Midwest a inregistrat o crestere cuprinsa intre 21,75 si 23,55 centi pe livra, de la un interval anterior cuprins intre 17,25 si 18 centi.

"Este o crestere fara precedent", a subliniat Jorge Vazquez, directorul firmei americane de cercetare Harbor Intelligence.

Statele Unite au anuntat vineri noi sanctiuni contra a 38 de persoane si entitati acuzate in special de participare la atacurile Rusiei impotriva democratiilor occidentale.

Sapte "oligarhi", prezentati ca apropiati ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum si douasprezece companii pe care le detin sau controleaza sunt printre tintele acestor masuri punitive, printre cele mai severe luate de administratia lui Donald Trump impotriva Moscovei.

Printre ei figureaza Oleg Deripaska, proprietarul gigantului de aluminiu Rusal, Igor Rotenberg, Viktor Vekselberg si Kirill Samalov, actori importanti in sectorul energetic, si Suleiman Kerimov, miliardar si senator, au anuntat responsabili americani.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pret aluminiu, #pret aluminu sanctiuni SUA , #Comert