Sistemul de trasabilitate pentru produsele din tutun a devenit complet operational in Romania. Ce se schimba, mai exact?

Luni, 04 Noiembrie 2019, ora 11:22
3170 citiri
Sistemul de trasabilitate pentru produsele din tutun a devenit complet operational in Romania. Ce se schimba, mai exact?
Foto: Pixabay

Asteptat sa devina operational in Romania la finalul anului 2019, sistemul de trasabilitate pentru produsele din tutun (tigarete si tutun de rulat) a devenit disponibil mai devreme, mai precis, incepand cu data de 31 octombrie 2019.

Sistemul presupune identificarea si urmarirea fiecarui pachet de tigarete produs sau destinat pietei europene printr-un marcaj de trasabilitate numit "identificator unic" (ID), ce contine informatii privind locul, data productiei precum si destinatia pachetului respectiv. Se urmareste astfel combaterea traficului ilicit cu aceste produse.

La nivelul Romaniei, incepand cu data de 20 mai 2019 (data intrarii in vigoare a sistemului la nivelul Uniunii Europene) si pana in prezent, operatorii economici au avut posibilitatea sa utilizeze identificatori unici emisi de alti emitenti de ID din alte state membre, datorita inoperabilitatii sistemului la nivel national.

Dar, aceste ID-uri erau valabile doar sase luni de la data emiterii, fiind o solutie provizorie.

Ce se schimba dupa data de 31 octombrie 2019?

  • Operatorii economici vor trebui sa obtina codurile de identificare ca operator economic si unitate de la Imprimeria Nationala.
  • Pachetele de tigarete si tutun pentru rulat vor fi marcate cu coduri unice de identificare emise de Imprimeria Nationala.
  • Miscarea produselor pana la primul magazin de vanzare cu amanuntul va fi inregistrata in sistemul de trasabilitate.
  • Operatorii economici care comercializeaza in sistem angro si/sau distribuie produse din tutun, inclusiv platformele logistice de aprovizionare a magazinelor proprii, trebuie sa scaneze, sa inregistreze si sa transmita informatiile referitoare la produsele care le sunt destinate.

Astfel, tigaretele si tutunul de rulat nu vor mai putea fi livrate operatorilor economici decat dupa ce acestia obtin aceste coduri unice - de operator economic si de unitate de la Imprimeria Nationala.

Acelasi sistem va fi aplicabil si in cazul altor produse din tutun (de ex. tigari de foi, trabucuri) incepand cu data de 20 mai 2024.

In concluzie, toti jucatorii de pe lantul de aprovizionare (producatori, importatori, vanzatori etc.) trebuie sa cunoasca si sa implementeze din timp noile reguli pentru a nu risca blocarea tranzactiilor sau aplicarea de amenzi contraventionale.

Articol realizat de Mihai Petre, Director, Comert International, EY Romania

#Sistem trasabilitate produse tutun , #Comert