Ministerul Comunicatiilor isi dubleaza in 2010 cheltuielile de personal

Marti, 29 Decembrie 2009, ora 15:55
1187 citiri
Ministerul Comunicatiilor isi dubleaza in 2010 cheltuielile de personal

Numarul de posturi din Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale va creste in 2010 cu 13,5%, la 236, fata de 208 in acest an, iar cheltuielile de personal se vor dubla la 13,21 milioane lei, potrivit Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010, informeaza NewsIn.

Cheltuielile de personal s-au ridicat in acest an la 6,77 milioane lei, se mai arata in Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010, publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.

Din cheltuielile de personal estimate pentru 2010 la 13,21 milioane lei, cheltuielile salariale in bani sunt de 10,38 milioane lei, iar salariile de baza sunt de 6,37 milioane lei.

Totodata, vor fi acordate salarii de merit de 120.000 lei, indemnizatii de conducere de 220.000 lei, precum si sporuri totale de 1,52 milioane lei.

Primele de vacanta vor fi in valoare de 330.000 lei.

De asemenea, in proiectul de buget pe 2010 al ministerului nu mai figureaza sumele acordate pentru plata orelor suplimentare.

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale va avea anul viitor un buget total 271.383.000 lei.

Potrivit vicepresedintelui Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, conducerea Parlamentului a stabilit programul de adoptare a bugetului de stat pe anul 2010 pana pe 15 ianuarie, iar dezbaterea acestuia in plenul reunit va incepe la data de 11 ianuarie, intr-o sesiune extraordinara.

Depunerea amendamentelor de catre parlamentari se va face intre 4 si 7 ianuarie.

Dupa aceea, proiectul de buget intra in dezbatere in comisiile avizatoare si in cele de specialitate pentru elaborarea raportului pana pe 10 ianuarie.

 

#cheltuieli, # personal, # posturi, # buget, # comunicatii , #Comunicatiile