Chitoiu: Se va pune sechestru pe averile celor care au devalizat companiile de stat

Duminica, 03 Iunie 2012, ora 10:57
1746 citiri
Chitoiu: Se va pune sechestru pe averile celor care au devalizat companiile de stat

Organele abilitate, la solicitarea Ministerului Economiei, vor recupera pierderile pricinuite de societatile si companiile cu capital de stat de la autorii devalizarilor, inclusiv prin sechestre puse pe averile acestora, a declarat sambata, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu.

El a precizat ca in vizor sunt acele unitati care au arierate.

"Primele masuri pe care le iau in perioada urmatoare constau in schimbarea tuturor conducerilor care au fost numite politic acolo si mai ales la companiile care inregistreaza si pierderi. Am inceput evaluarea si am incheiat un parteneriat cu Ministerul Finantelor Publice; am comunicat un numar de 60 de companii si de societati din coordonarea Ministerului Economiei si subsidiarii acestuia si au fost programate in control financiar privind modul de administrare a patromoniului public si privat al statului", a spus Daniel Chitoiu.

El a precizat ca acolo unde exista" rezultate ca au fost scurse sume importante de bani, acelea vor fi recuperate, in primul rand, prin sechestru - de catre organele abilitate - pe toate averile celor care au contribuit la devalizare si recuperarea sumelor de la companiile care au luat acesti bani".

Potrivit ministrului, va fi introdus managementul privat la marea majoritate a acestor companii, care va duce la disparitia contractelor privilegiate si a lipsei de profesionalism a managementului lor.

Ministrul Chitoiu a mai subliniat, intr-o conferinta de presa, ca incheierea unor contracte clientelare cu 40% din economia romaneasca a condus la un mediu economic neconcurential fata de IMM-uri si fata de capitalul privat.

Nu exista o competitie loiala intre oamenii de afaceri in ceea ce priveste contractele cu statul

El a subliniat ca in prezent nu exista o concurenta loiala intre toti oamenii de afaceri privind accesul la contractele cu statul si, de asemenea, nu exista o concurenta loiala intre mediul de afaceri cu capital de stat si cu capital privat.

"In timp ce IMM-urile sunt obligate sa-si plateasca la timp si in cuantumul declarat toate obligatiile fata de buget - in caz contrar blocandu-li-se imediat conturie si nu li se emit certificate fiscale pentru a participa la licitatii sa se dezvolte in continuare -, societatile si companiile cu capital de stat au fost pasuite, pentru ca la nivelul conducerii lor era clientela politica a PDL", a declarat ministrul.

Daniel Chitoiu a punctat ca investitiile straine in Romania au scazut de peste 10 ori in acest an fata de anul trecut, ceea ce nu este normal in conditiile in care daca Romania nu are investitii straine nu se poate dezvolta, pentru ca sursele de finantare interne nu pot asigura o crestere medie de 3,5%-4,5% din PIB anual.

"Pe noi ne intereseaza sa atragem investitii, sa le punem in contact cu mediul de afaceri romanesc, mediul de afaceri sa creeze locuri de munca", a spus Chitoiu.

Ministrul Economiei a reamintit ca pana la alegerile din decembrie, obiectivul major este stabilizarea economica si crearea premiselor pentru cresterea economica de anul viitor.

#schestru averi devalizare companii, #companii stat schimbare conduceri, #Daniel Chitoiu devalizare companii , #Crestere economica