Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Consumul gospodariilor ramane motorul cresterii economiei in 2018

Consumul gospodariilor ramane motorul cresterii economiei in 2018


Consumul gospodariilor a fost motorul cresterii economiei in primele noua luni ale acestui an, cu o contributie de 3,1%, in timp ce exportul si investitiile continua sa aiba un impact negativ de minus 1,5% si, respectiv, minus 0,2%, potrivit datelor provizorii ale Institutului National de Statistica publicate vineri.

Institutul National de Statistica a mentinut neschimbate cifrele referitoare la cresterea Produsului Intern Brut atat pentru primele noua luni din acest an cat si pentru trimestrul III.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2018 a fost de 239,765 miliarde de lei preturi curente, iar pe primele noua luni a fost de 699,37 miliarde de lei preturi curente.

Pe serie bruta, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul trei a fost de 263,74 miliarde de lei preturi curente, iar la noua luni - 663,20 miliarde de lei preturi curente.

Conform datelor INS, in trimestrul trei 2018, avansul economiei a fost de 4,3% pe seria bruta si 4,1% pe seria ajustata sezonier comparativ cu perioada similara a anului trecut. Fata de trimestrul doi al acestui an, PIB a consemnat o crestere de 1,9% in termeni reali.

De asemenea, in perioada ianuarie - septembrie 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,2%, atat pe seria bruta cat si pe seria ajustata sezonier, fata de perioada similara a anului trecut.

"Din punctul de vedere al utilizarii PIB, cresterea s-a datorat in principal cheltuielii pentru consum final al gospodariilor populatiei, al carei volum s-a majorat cu 5,0% contribuind cu +3,1% la cresterea PIB. Un impact negativ la cresterea PIB l-au avut: cheltuiala pentru consumul final al administratiilor publice, cu o contributie de -0,2%, consecinta a reducerii cu 1,4% a volumului sau; formarea bruta de capital fix, cu o contributie de -0,2%, consecinta a diminuarii volumului sau cu 1,1%; exportul net (-1,5%), consecinta a cresterii cu 5,9% a exporturilor de bunuri si servicii corelata cu o crestere mai mare a volumului importurilor de bunuri si servicii (9,1%) ", precizeaza INS.

La cresterea PIB, in perioada ianuarie - septembrie, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contributii pozitive mai importante avand industria (+1,1%), cu o pondere de 23,6% la formarea PIB si al carei volum de activitate s-a majorat cu 4,4%, comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor, transport si depozitare, hoteluri si restaurante (+0,6%), cu o pondere de 18,4% la formarea PIB si al caror volum de activitate s-a majorat cu 3,1% si agricultura, silvicultura si pescuitul (+0,6%), cu o pondere mai redusa la formarea PIB (5,5%), dar care au inregistrat o crestere semnificativa a volumului de activitate (10,6%).

O contributie pozitiva semnificativa au avut-o impozitele nete pe produs (+1%), acestea inregistrand o crestere a volumului lor de 110,4%.

Constructiile au avut un impact negativ la cresterea PIB (-0,2%) ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 4,6%.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in scadere la 4,5% estimarile referitoare la cresterea economiei in acest an, de la 5,5% cat preconiza in luna iulie, si la la 5,5%, de la 5,7%, cele pentru anul urmator.

La randul ei, Comisia Europeana (CE) a scazut semnificativ estimarile referitoare la cresterea economiei Romaniei in 2018, de la 4,5% la 3,6%, in timp ce in 2019 mizeaza pe un avans de 3,8%, fata de 3,9% cat estima in primavara, potrivit previziunilor economice de toamna ale Executivului comunitar.

Si Fondul Monetar International (FMI) a revizuit, in jos, la inceputul lunii octombrie, estimarile privind evolutia economiei romanesti, atat in acest an cat si anul viitor, ca urmare a moderarii stimulentelor care au stat la baza cresterii robuste inregistrate in 2017, arata cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marti de institutia financiara internationala.

Daca in luna aprilie FMI estima ca, in 2018, Malta si Romania vor inregistra in acest an cea mai mare crestere economica din Europa, de 5,7% si, respectiv, 5,1%, in raportul publicat pe 9 octombrie FMI si-a revizuit, in jos, prognozele referitoare la avansul economiei romanesti pana la 4% in 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai putin decat estima in primavara, preconizand ca in 2019 Romania urmeaza sa inregistreze o crestere economica de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai putin decat estima in aprilie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 748 ori