Cresterea economica se bazeaza pe faptul ca vom trai mai bine. Care sunt sansele?

Luni, 27 Februarie 2012, ora 08:00
2210 citiri
Cresterea economica se bazeaza pe faptul ca vom trai mai bine. Care sunt sansele?

In 2012 economia pariaza pe crearea de noi locuri de munca, pe majorarea salariillor si pe relansarea creditarii pentru a sustine o crestere a PIB-ului de 1,6%, potrivit estimarilor Comisiei Europene.

Insa care sunt sansele de a ne spori veniturile in acest an, pentru a putea sa cheltuim mai mult?

CE a revizuit in scadere prognozele de crestere economica ale Romaniei la 1,6%, de la 2,1%. Comisia Europeana precizeaza ca principalul motor al cresterii PIB-ului in acest an este consumul intern, dupa ce anul trecut, economia a fost sustinuta de un nivel ridicat al exporturilor si de un an agricol foarte bun.

Consumul intern este conditionat de veniturile populatiei si in conditii normale, creste in ritm cu acestea. Asadar, consumul intern poate fi incurajat in acest an prin relansarea creditarii sau prin crearea de noi locuri de munca si prin majorarea salariilor.

Creditarea in 2012

Cu toate acestea, populatia este tot mai putin interesata de obtinerea unei finantari bancare. In luna decembrie, numarul interogarilor bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare a fost de aproape 80 de mii, cel mai scazut nivel din ultimii 7 ani. Aceasta baza de date este consultata pentru verificarea bonitatii clientilor bancari sau a potentialilor clienti, asadar, reprezinta un indiciu pentru estimarea cererii de produse de creditare.

"Daca nu vor exista cresteri de salarii va fi foarte greu de gasit clienti noi. Anul trecut, majoritatea activitatii s-a concentrat pe refinantari", a declarat Burak Yildiran, director general adjunct al Garanti Bank Romania.

In plus, noile norme impuse de Banca Nationala a Romaniei la inceputul anului nu ajuta nicidecum la relansarea creditarii, pentru ca persoanele cu venituri mai mici nu vor mai avea acces la finantare bancara.

"In opinia noastra, cererea eligibila se va contracta in special in zona veniturilor mici si medii. Din simularile pe care le-am facut pe portofoliul nostru de clienti din ultimii 2 ani, noile conditii de creditare ar duce la o scadere de 20-25% a volumelor. In acelasi timp, contractia cererii de credite ar putea determina o crestere a competitiei pe piata bancara si implicit, o diminuare a nivelului dobanzilor pe parcursul acestui an", a declarat pentru Business24 Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Si Comisia Europeana spune ca reluarea creditarii este putin probabila in prima parte a anului, avand in vedere faptul ca populatia va suferi in continuare ajustari financiare. De asemenea, analistii financiari considera ca in 2012 relansarea creditarii va fi temperata, pentru ca nici nu ar fi indicat altfel:

"Daca se intampla din nou un revirament major pe creditare riscam sa ajungem din nou la dezechilibre care au adus lumea in situatia in care este astazi. Creditarea nu poate merge cu mult inainte de cresterea economica, intre ele exista o relatie. Daca una dintre ele se misca prea rapid trebuie sa ne punem semne de intrebare", a declarat pentru Business24 analistul financiar Aurelian Dochia.

Salariile si locurile de munca in 2012

Crearea de noi locuri de munca si majorarea salariilor reprezinta o alta parghie de sustinere a cresterii economice in 2012, prin incurajarea consumului intern.

Castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,12% in luna decembrie, fata de aceeasi luna a anului 2010, potrivit Institutului National de Statistica. Cu toate acestea, analistii nu intrevad deocamadata premisele unei cresteri a nivelului de trai pentru populatie, in 2012.

"Vor creste salariile foarte putin, in ritm cu rata inflatiei sau foarte putin peste, asa cum este si normal de altfel. Chiar in conditii de crestere economica, o crestere de 5% pe an este foarte mare. In cazul in care vom vedea totusi majorari ale veniturilor, nu vor creste salariile fixe, ci doar comisoanele si bonusurile", a declarat pentru Business24 George Butunoiu, analist HR.

Potrivit lui Butunoiu, un dezavantaj major al pietei muncii din Romania este Codul Muncii, care chiar daca a fost imbunatatit, este inca prea restrictiv.

#crestere economica 2012, #nivel de trai 2012, #cresterea salariilor 2012, #locuri de munca noi 2012 , #Crestere economica