Noul laureat Nobel pentru economie: Nu mai acordati ajutoare financiare tarilor sarace!

In ciuda vastei opere stiintifice dedicate inegalitatii economice, noul castigator al Premiului Nobel pentru economie, britanicul Angus Deaton, are o pozitie cel putin controversata fata de programele de ajutorare financiara a tarilor sarace.

"Nu cred ca acest lucru ajuta. Face mai mult rau decat bine. Banii sunt o conditie esentiala pentru imbuntatirea conditiilor de trai, numai ca acest lucru rareori se intampla", a comentat Deaton, nu cu mult timp in urma, reaminteste publicatia International Business Times.

Fara ajutoare

La inceputul acestei saptamani, Deaton a primit Premiul Nobel pentru economie pentru detaliile oferite in cadrul lucrarilor care analizeaza obiceiurile de consum ale populatiei sarace de pe glob.

Lucrarile sale sunt considerate un adevarat liant intre marile teorii macroeconomice si realitatea microeconomica.

Cu toate acestea, Angus Deaton este unul dintre oamenii care se opun acordarii de ajutoare financiare tarilor sarace, pozitie evidentiata si in volumul "Marea evadare: Sanatate, bunastare si originea inegalitatii sociale".

Volumul scoate in evidenta avantajele aduse de imbunatatirea conditiilor de viata pe glob in ultimele doua secole pentru atinge o dilema tulburatoare: De ce dupa decenii de ajutoare financiare insumand mii de miliarde de dolari distanta dintre economiile dezvoltate si tarile sarace nu s-a redus?

Pentru economistul scotian, problema rezida in modul in care sunt administrate aceste fonduri, de obicei prin intermediul guvernelor locale.

In anumite cazuri, asa cum a fost combaterea infectiei cu HIV, ajutoarele financiare au avut un rol hotarator. Peste toate insa, Deaton crede ca guvernele beneficiare nu au capabilitatea de a implementa programe de succes.

In multe cazuri, tarile care primesc "cadourile" de sute de milioane sau miliarde de dolari sunt conduse de structuri corupte, dupa cum au demonstrat inclusiv auditorii americani care au verificat soarta miliardelor de dolari alocate refacerii Afganistanului.

Paradoxul lui Deaton

Situatia este de-a dreptul paradoxala, deoarece populatia care are nevoie cu adevarat de ajutor traieste in tari conduse de guverne care se dovedesc incapabile in a asigura acest lucru.

"Cand sunt indeplinite conditiile de dezvoltare, tara numai are nevoie reala de ajutor. Cand conditiile locale sunt ostile dezvoltarii, acordarea ajutorului poate face mai mult rau, daca va perpetua aceste conditii", scrie Deaton in volumul sau.

Cu alte cuvinte, natiunile conduse de guverne eficiente in asigurarea conditiilor de crestere a prosperitatii economice nu au nevoie de ajutor, in timp ce tarile conduse de incompetenti au.

Noul laureat cu Nobel pentru economie nu este primul care pune pe tapet aceasta problema.

O discutie mai ampla a fost generata in 2007 de William Easterly, un bun prieten al lui Deaton si fost economist al Bancii Mondiale, al carui eseu "Povara Omului Alb" se dovedeste o reflectie dureroasa asupra ineficientei ajutoarelor financiare acordate de tarile Occidentale.

Doi ani mai tarziu, economistul zambian si fost analist Goldman Sachs, Dambisa Moyo, descria in best-sellerul "Dead Aid" intreg sistemul nepotist si birocratic care, in Africa, a facut ca asistenta financiara acordata de statele dezvoltate sa fie complet inutila.

Ajutoare directe

Din punctul de vedere al scotianului, locuitorii tarilor dezvoltate ar trebuit totusi sa fie constienti de responsabilitatea morala pe care o au fata de alti oameni dezavantajati de contextul politico-economic sau geografic in care se gasesc.

Spre deosebire de ceilalti doi colegi ai sai, Deaton nu crede ca sistemul de ajutorare financiara a populatiei din tarile sarace ar trebui intrerupt, ci doar modificat, astfel incat legatura dintre donator si beneficiar sa fie una directa.

"Ar fi un efort ridicol de mic, aproximativ 0,15 dolari, pentru fiecare adult din tarile bogate pentru a ridica nivelul de trai din toata lumea peste pragul saraciei, de 1 dolar/zi", aprecia in economistul in volumul sau publicat in urma cu doi ani.

Aceasta schema de ajutor financiar s-ar dovedi mult mai eficienta decat cea a sumelor mari virate prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale si birocratilor din guvernele locale, a argumentat Angus Deaton.

Curentul Deaton

Ideile economistului britanic nu sunt simple teorii. De fapt, putinele programe de ajutor financiar care evolueaza dupa aceasta schema isi datoreaza aparitia cercetarilor intreprinse de Deaton si sotia sa Anna Case, la sfarsitul anilor anilor '90.

Unul dintre aceste programe este derulat de organizatia nonprofit Give Directly din Statele Unite care a strans fonduri de 50 de milioane de dolari pentru persoanele din Kenya si Uganda care traiesc cu mai putin de un dolar pe zi.

"Noi am lansat Give Directly in 2011, iar multa lumea ne-a considerat un fel de program experimental. Deaton publicase deja de 15 ani studii despre impactul transferului de lichiditati", recunoaste Michael Faye, presedintele organizatiei umanitare.

Spre finalul anilor '90, Deaton si Anna Case au analizat efectul pe care transferul de bani direct catre populatia saraca a Africii de Sud l-a avut in timp.

Cei doi au argumentat la acea data ca un astfel de model ar trebui sa devina general, dar intre timp economistul scotian si-a mai temperat entuziasmul.

"Fara ca guvernele tarilor sarace sa construiasca drumuri eficiente, sa asigure accesul la educatie, sa intareasca legislatia de mediu si pe cea a sanatatii muncii, o astfel de schema de ajutor financiar direct se va dovedi si ea ineficienta", crede Deaton.

Problemele ridicate de analiza acestor cazuri vor starni cu siguranta si mai mult interes, dupa ce Angus Deacon si-a adjudecat si prestigioasa distinctie oferita pentru cercetarile sale in economie.

Iar concluziile finale ale studiului sau publicat in 2013 sunt cu adevarat in masura sa puna sare pe rana: "Nu avem motiv sa continuam in baza faptului ca 'trebuie sa facem ceva'. Ceea ce trebuie facut este sa ne oprim".