Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania a avut a doua crestere economica din UE in trimestrul al doilea

Romania a avut a doua crestere economica din UE in trimestrul al doilea


Produsul Intern Brut al zonei euro si al Uniunii Europene a inregistrat un avans de 0,4% in trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru, statele membre cu cel mai ridicat ritm de crestere economica fiind Malta (1,9%), Romania si Estonia (ambele cu un avans de 1,4%), potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.

Toate statele membre UE au inregistrat o crestere economica in trimestrul al doilea al acestui an, fata de primul trimestru, cele mai slabe performante fiind anuntate de Danemarca, Grecia, Franta si Italia (toate cu un avans de 0,2%).

In ritm anual, in trimestrul al doilea al acestui an, raportat la perioada similara din 2017, Produsul Intern Brut al zonei euro si al Uniunii Europene a inregistrat un avans de 2,1%. Si in acest caz Romania se afla printre statele membre cu cele mai bune performante, gratie unui avans de 4,2% in ritm anual, fiind devansata de Malta (5,7%), Polonia (5%), Ungaria (4,6%), Letonia (4,4%) si Slovenia (4,3%).

Datele publicate de Eurostat sunt identice cu cele comunicate anterior de Institutul National de Statistica (INS) . Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2018 a fost de 232,583 miliarde de lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 1,4% fata de trimestrul I 2018 si cu 4,2% fata de trimestrul II 2017.

In previziunile economice de primavara publicate la inceputul lunii mai, Comisia Europeana (CE) a mentinut estimarile referitoare la cresterea economiei Romaniei in 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se asteapta la un avans de 3,9%.

Banca Mondiala a anuntat recent ca economia Romaniei va inregistra un avans de 5,1% in 2018, insa a avertizat ca aceasta crestere este peste potential. O crestere economica de 5% este preconizata si de Fondul Monetar International, in timp ce Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) estimeaza o crestere de 4,6% in 2018 si de 4,2% in 2019.

Cu toate acestea, joi, 6 septembrie, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI in Romania, a anuntat la conferinta "2018 Investor Days 2018" ca Fondul Monetar International ia in considerare modificarea prognozei de crestere economica pentru Romania din acesta an de la 5,1% la 4-4,5%.

Comisia Nationala de Prognoza indica o crestere a PIB de 6,1% in 2018, urmata de cresteri de 5,7% in 2019 si 2020 si de 5% in 2021.

In 2017, economia Romania a consemnat un avans de 6,9%, comparativ cu anul precedent, in 2016 a crescut cu 4,8%, cel mai inalt ritm de dupa 2008, iar in 2015 a avansat cu 3,9%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1747 ori