Romania a avut cea mai puternica crestere economica din UE in trimestrul al treilea

Joi, 14 Noiembrie 2013, ora 13:33
2070 citiri
Romania a avut cea mai puternica crestere economica din UE in trimestrul al treilea

Romania a inregistrat in trimestrul al treilea cea mai puternica crestere economica din Uniunea Europeana, de 1,6%, urmata de Letonia, cu 1,2%, in timp ce economia zonei euro a incetinit la o rata de expansiune de numai 0,1%, dupa ce a iesit in trimestrul al doilea dintr-o recesiune prelungita.

Astfel, economia zonei euro a crescut cu 0,1% in trimestrul al treilea fata de perioada aprilie-iunie, dar a scazut cu 0,4% raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.

Produsul Intern Brut al UE a urcat cu 0,2% fata de trimestrul anterior, in timp ce rata anualizata de crestere economica a fost de 0,1%.

In trimestrul al doilea, cresterea economica a fost de 0,3% in UE si zona euro, care a iesit astfel dintr-o perioada indelungata de recesiun, de un an si jumatate.

Cu plus 1,6% fata de trimestrul al doilea si o rata de expansiune de 4,1% raportat la trimestrul al treiela din 2012, Romania a inregistrat pentru trimestrul al treilea cele mai solide rate de crestere economica din UE.

Cresterea Germaniei, cea mai mare economie europeana, a incetinit la 0,3% in trimestrul al treilea fata de cel anterior, pe fondul stagnarii exporturilor si avansului modest al cererii interne.

Franta, a doua economie din zona euro, a inregistrat o contractie a PIB cu 0,1% in trimestrul trei, dupa ce a iesit din recesiune in perioada aprilie-iunie.

Economia Italiei s-a contractat de asemenea cu 0,1%, marcand cel de-al noualea trimestru consecutiv de recesiune.

Spania a iesit din recesiune in trimestrul al treilea, cu o crestere modesta de 0,1%.

In Marea Britanie, cresterea economica a accelerat de la 0,7% la 0,8%, al treilea trimestru consecutiv de evolutie pozitiva.

In Europa Centrala si de Est, Produsul Intern Brut al Poloniei a crescut cu 0,6% in trimestrul al treilea fata de cel anterior, Ungaria a inregistrat o crestere economica de 0,8%, Bulgaria 0,6%, iar Slovacia 0,2%. Economia Cehiei s-a contractat cu 0,5%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#crestere economica romania, #crestere economica Uniunea Europeana, #crestere PIB 2013, #PIB UE 2013 , #Crestere economica