Romania a avut printre cele mai mari cresteri economice din UE, la inceput de 2019

Miercuri, 15 Mai 2019, ora 13:05
1260 citiri
Romania a avut printre cele mai mari cresteri economice din UE, la inceput de 2019
Foto: CC0 Creative Commons

Ungaria, Romania si Polonia au inregistrat in primul trimestru din 2019 cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeana, comparativ cu perioada similara din 2018, arata datele preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistica (Eurostat).

PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% in primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similara din 2018, iar Uniunea Europeana a inregistrat un avans de 1,5%. In trimestrul patru din 2018, expansiunea a fost similara in zona euro si in UE.

Toate tarile UE au raportat cresteri anuale in perioada ianuarie - martie 2019, iar cel mai semnificativ avans a fost in Ungaria (5,2%), Romania (5,1%) si Polonia (4,6%) . In estimarea Eurostat nu sunt disponibile datele din opt state (Estonia, Irlanda, Grecia, Croatia, Luxemburg, Malta, Slovenia si Suedia) privind evolutia PIB-ului in primul trimestru din 2019.

De asemenea, in primul trimestru din 2019 comparativ cu precedentele trei luni, zona euro a inregistrat o crestere de 0,4% si UE de 0,5%, fata de un avans in perioada octombrie - decembrie 2018 de 0,2% in zona euro si de 0,3% in UE.

Cea mai semnificativa expansiune trimestriala din UE in perioada ianuarie - martie 2019 s-a inregistrat in Ungaria (1,5%), Polonia (1,4%) si Romania (1,3%) . Singura scadere a PIB-ului in UE in primele trei luni din acest an a fost in Letonia, de 0,3%.

Conform datelor publicate miercuri de Institutul National de Statistica, economia Romaniei a crescut in primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie bruta, comparativ cu perioada similara a anului trecut, si cu 5,1% pe serie ajustata sezonier.

De asemenea, PIB-ul Romaniei a inregistrat in primul trimestru din 2019 o crestere de 1,3%, comparativ cu precedentele trei luni.

#crestere economica Romania 2019, #crestere economica UE 2019 , #Crestere economica