Semnal de alarma: Bancile centrale nu mai pot sa limiteze riscurile din economia globala

Joi, 18 Februarie 2016, ora 16:00
3751 citiri
Semnal de alarma: Bancile centrale nu mai pot sa limiteze riscurile din economia globala
Foto: Pixabay

Cresterea economica globala se afla in pericol ca urmare a diminuarii arsenalului de masuri pe care guvernele si bancile centrale le au la dispozitie pentru reducerea riscurilor, arata raportul asupra perspectivelor macroeconomice la nivel global pentru 2016-2017 realizat de agentia Moodys.

Din noiembrie 2015 si pana in prezent, riscurile care planeaza asupra cresterii economice globale s-au accentuat, efectul acestora putand sa il depaseasca pe cel al stimulilor monetari introdusi in piete precum Japonia, Europa sau Statele Unite, mai spun expertii agentiei, citati de CNBC.

Anemie generala

Declinul cresterii economice a Chinei, prabusirea pretului materiilor prime si regulile mai stricte de finantare din cateva piete emergente sunt vazute de analisti drept principalele cauze care pot tine in loc economia globala.

Pentru anul in curs, raportul Moodys estimeaza ca grupul tarilor membre G-20 va atinge o medie a cresterii economice de 2,6%, rata similara celei inregistrata anul trecut.

O timida crestere ar putea fi sesizata in cursul anului viitor, cand media s-ar putea ridica la 2,9%, sustin analistii agentiei.

Cu toate acestea, situatia nu este atat de calma pe cat ar parea, compania operand reduceri cu 50 de puncte de baza in partea superioara si cea inferioara a ratingurilor emise, care se plaseaza in marja de 2-3 procente.

In contextul actual, analistii Moodys nu vad o gama larga de masuri pe care bancile centrale sa le poata adopta pentru a contracara riscurile care planeaza asupra economiei globale.

"Cand bugetele guvernelor au de suferit de pe urma scaderii pretului la materii prime, iar deprecierea valutelor alimenteaza inflatia, nu prea mai ramane loc pentru masuri de diminuare a riscurilor", se arata in raport.

"In Europa si Japonia, nivelul ridicat al datoriilor impune in continuare constrangeri in politica fiscala, in vreme ce eficacitatea rundelor multiple de relaxare cantitativa este deja pusa sub semnul intrebarii", sustin expertii companiei de rating.

Lovituri in sir

Prognoza analistilor Moodys se alatura ingrijorarilor manifestate si de alte institutii internationale, cum ar fi Banca Reglementelor Internationale, FMI sau Institutul Interntional de Finante, care au transmis avertismente asupra vulnerabilitatilor economiei globale.

Pericolul pare sa rezide in China, pentru care raportul Moodys indica o crestere economica de doar 6,3% in acest an, fata de 6,9% in 2015.

Cu toate acestea, cele 0,6% procente nu se vor face simtite atat de puternic in economia chineza, cat mai ales in celelate piete internationale.

Deja Banca Centrala Europeana a adoptat de mai multe luni o rata negative a dobanzii de referinta, iar de la sfarsitul lunii trecute, Banca Japoniei i-a urmat exemplul.

Masura s-ar putea dovedi impovaratoare insa pentru economiile din cele doua regiuni, cred economistii agentiei de rating, efectul urmand sa isi puna amprenta indeosebi asupra economiilor din zona euro, unde gradul de indatorare se mentine in continuare ridicat.

Tot zona euro va avea de infruntat si o serie de alte riscuri generate de eventualitatea limitarii libertatii de miscare a populatiei si a marfurilor in interiorul granitelor UE, ca rezultat al crizei migrantilor in Europa.

Un soc puternic va fi resimtit si de economiile Braziliei, Rusiei, Africii de Sud si Atrabiei Saudite, analistii reducand drastic in unele cazuri prognozele anterioare de crestere a PIB-ului din aceste tari.

"PIB-ul se va reduce din nou anul acesta in Brazilia si Rusia, cu 3, respectiv 2,5 procente, in vreme ce cresterea economica a Africii de Sud se va situa in jurul valorii de 0%, iar ceea a Arabiei Saudite va fi de doar 1,5%, cea mai scazuta din ultimele decenii", arata raportul.

Din perspectiva analistilor Moodys, Indonezia si Australia au sanse sa treaca cu bine peste socul prabusirii pretului la materiile prime, australienii dand deja semne ca au reusit sa gestioneze cu bine cresterea somajului in sectorul minier prin redirectionarea fortei de munca spre alte sectoare.

#previziuni crestere economica, #criza piete emergente, #analiza Moodys, #politici monetare zona euro , #Crestere economica