Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Trichet: Economia mondiala va incepe sa recupereze in 2010

Trichet: Economia mondiala va incepe sa recupereze in 2010

Economia mondiala se apropie de "momentul de recuperare", a declarat, luni, Jean-Claude Trichet, presedintele Grupului celor Zece (G10), organizatie care include cele mai importante banci din 11 tari industrializate, si sef al Bancii Centrale Europene (BCE), citat de AFP.

"Ne apropiem de momentul cand va incepe recuperarea", a spus Trichet, prezent la reuniunea celor mai importante zece institutii de credit la sediul din Basel al Bancii Reglementelor Internationale.

Totusi, in 2009, analistii se asteapta la scaderi ale Produsului Intern Brut in tarile industrializate, a adaugat Trichet, potrivit Mediafax


"Majoritatea observatorilor asteapta o crestere economica negativa pentru tarile industrializate" in acest an, a spus presedintele G-10.


Astfel, avansul economiei mondiale ar trebui sa fie apropiat de zero in 2009, cu o "recuperare" in 2010, a precizat Trichet.


Elementele "pozitive", respectiv masurile adoptate de guverne impotriva crizei economice, nu si-au produs inca efectele, considera el.


"Exista un puternic angajament al autoritatilor, guvernele nu ezita sa sprijine institutii cu importanta sistemica, acest fapt reprezentand un foarte puternic angajament care nu a fost pe deplin luat in considerare de catre piete", a adaugat oficialul.


Grupul statelor industrializate include Belgia, Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Suedia, Elvetia, Marea Britanie si SUA.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1404 ori