Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vass: Romania, cea mai mare crestere economica din UE

Vass: Romania, cea mai mare crestere economica din UE


Cu o rata de crestere de 1,8% in trimestrul al treilea din anul 2011, comparativ cu trimestrul anterior, Romania se mentine pe prima pozitie din UE-22, cu cea mai mare crestere economica, arata o analiza economica realizata de Andreea Paul Vass.

Sectoarele economice care au contribuit la acest succes sunt agricultura, cu cea mai spectaculoasa crestere in trimestrul al treilea din anul 2011, de peste 22%, urmata de constructii (7%) si industrie (6%).

Fata de trimestrul corespunzator din anul 2010, cresterea economica de 4,4% din trimestrul al treilea a pozitionat Romania pe locul 5 in UE, fiind depasita doar de Estonia, Lituania, Letonia si Suedia. PIB s-a ridicat la 155 miliarde lei la preturi curente.

"In primele 9 luni din anul 2011, PIB a ajuns la circa 388,7 miliarde lei la preturi curente, in crestere cu 2,7% fata de perioada corespunzatoare din anul 2010, ca urmare a sprijinului venit in special din agricultura (16,4%) si industrie (6,8%)", arata documentul citat.

Moody's estimeaza o crestere economica de 2,2% pentru Romania

Agentia de rating Moody's estimeaza o crestere economica de 2,2% pentru Romania, sustinuta de accelerarea absorbtiei fondurilor europene, si un nivel al inflatiei de 3% in anul 2012. Cifrele prognozate se aliniaza estimarilor Executivului si confirma corectiudinea evaluarii economice pentru anul 2012, subliniaza analiza.

Cresterea productiei industriale cu 4,8% in luna octombrie din anul 2011 fata de aceeasi luna a anului precedent ne pozitioneaza pe locul 6 in randul celor 23 de tari ale UE pentru care exista date disponibile. Am depasit cu 3,5 puncte procentuale cresterea medie inregistrata la nivel european.

Fata de luna septembrie 2011, productia industriala s-a mentinut relativ constanta, cunoscand o incetinire de numai 0,1 puncte procentuale. Evolutia, desi mai buna decat media europeana negativa, de 0,2%, ne plaseaza pe a zecea pozitie in UE-23, subliniaza studiul.

In T3, venitul mediu lunar al unei familii a fost de 2.402 lei

Veniturile medii lunare ale unei familii au fost de 2.402 lei in al treilea trimestru din anul 2011, cu 7,7% mai mari comparativ cu acelasi trimestru din anul 2010.

Cheltuielile pe familie s-au ridicat in medie la 2.167 lei lunar in penultimul trimestru din an, in crestere cu 7,2% fata de al treilea trimestru al anului precedent. Cheltuielile au solicitat 90,2% din nivelul veniturilor totale.

Evolutia veniturilor si a cheltuielilor a permis unei familii sa economiseasca un pic mai mult, adica 235 lei pe luna in al treilea trimestru din anul 2011, fata de 209 lei in aceeasi perioada a anului anterior.

Romania continua sa aiba cea mai mare crestere a venitului real pe lucrator in agricultura din Uniunea Europeana.

Venitul real pe lucrator in agricultura a crescut cu 43,7% in anul 2011 fata de anul precedent in tara noastra, potrivit primelor estimari ale Eurostat. Romania a inregistrat cea mai mare crestere din UE, cu mult peste cresterea medie europeana, de 6,7%.

Rata somajului a scazut cu 0,1% fata de noiembrie 2010

Analiza arata ca Romania a intrat in 2012 cu un salariu minim garantat de 700 de lei, de care beneficiaza 790.600 persoane, dintre care 125.700 sunt angajati bugetari. Aceasta crestere acopera inflatia prognozata pentru anul 2012.

Pe de alta parte, studiul subliniaza ca Romania avea, in noiembrie 2011, cu 4.000 de someri mai putin fata de anul precedent.

Rata somajului a scazut cu 0,1 puncte procentuale fata de luna noiembrie din anul 2010, iar numarul somerilor s-a diminuat de la 731.000 la 727.000 persoane. Comparativ cu luna octombrie 2011, rata somajului a ramas constanta, la nivelul de 7,3%.

Prin urmare, Romania isi mentine distanta de 2,5 puncte procentuale fata de media europeana de 9,8% in luna noiembrie 2011. Ne aflam printre tarile cu cele mai mici rate ale somajului, ocupand locul 8 in UE-22.

Dintre tarile din regiune, inregistram performante mai bune decat Slovacia (13,5%), Bulgaria (10,9%), Ungaria (10,7%), Polonia (10%) si Slovenia (8.2%)", arata analiza economica.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1271 ori