Cum isi ascunde Romania nereusitele in spatele crizei

Miercuri, 06 Iunie 2012, ora 12:37
1473 citiri
Cum isi ascunde Romania nereusitele in spatele crizei

Valoarea investitiilor straine directe a scazut in primul trimestru al 2012 fata de aceeasi perioada a anului trecut cu 19 milioane de euro, pana la 425 de milioane euro, arata raportul INS.

Chiar daca scaderea nu este foarte mare, aceste cifre ilustreaza incapacitatea Romaniei de a atrage investitorii.

In ciuda faptului ca nu se poate nega influenta mediului economic international asupra nivelului de investitii din Romania, nici nu putem pretinde ca problemele administrative din tara nu au contribuit asupra acestui aspect.

"Eu raman la parerea mea, pe care o spun de mai mult timp, ca nu ar trebui sa ne multumim cu faptul ca avem o scuza cu aceasta criza internationala. Romania are problemele ei pe care nu le rezolva si care nu vor putea sa fie un avantaj pentru investitori, atat timp cat ele nu sunt luate in seama de politica romaneasca", a declarat economistului Mircea Cosea pentru Business24.

El aminteste ca este vorba de o problema de stabilitate politica, anul acesta fiind marcat de doua runde de alegeri si o schimbare de guvern in urma caderii cabinetului precedent, care creeaza o stare de nesiguranta pentru investitorii straini.

"In al doilea rand, nu putem sa avem investitii de mare valoare in Romania pentru ca aceste investitii cer un mediu infrastructural pus la punct", mentioneaza economistul, care da ca exemplu cazul Ford de la Craiova, care cere de ceva timp construirea unei iesiri de autostrada pentru productia lor.

Mircea Cosea spune ca Romania nu are inca o structura atractiva pentru investitiile straine nici din punct de vedere legal, structural ori fiscal.

Repetenti la exporturi

Nici la capitolul exporturi, Romania nu sta bine, volumul exporturilor de bunuri si servicii scazand cu 2,9 procente. In acelasi timp si importurile au scazut cu 1,2%.

Cantitatea scazuta de exporturi este cauzata de o reactie in lant. A scazut cererea din Uniunea Europeana, principala piata de desfacere a Romaniei, unde merg peste trei sferturi din marfuri. Iar ca reactie, Romania a inceput sa produca mai putin. Acest lucru se datoreaza greselii perpetuate, alegand mereu aceeasi directie.

Pe langa dezavantajele care vin cu dependenta excesiva de un singur cumparator, intervine si profitabilitatea scazuta a vanzarii produselor pe piata europeana, pretul de productie fiind aproape acelasi cu cel de vanzare.

"Nu am reusit sa facem ce au reusit sa faca polonezii demult, sa isi orienteze o parte din comertul exterior spre zone extracomunitare. Suntem intr-o dependenta periculoasa de pietele din vest care sunt atacate acum de recesiune, de criza euro si, in curand, de criza Greciei", spune Mircea Cosea, care este de parere ca nu putem spera la o crestere a exporturilor, daca nu ne reorientam catre piete care au o anumita stabilitate, precum Rusia, Turcia si China.

Agricultura, motorul economiei in 2012

Daca in 2011 cresterea economica a fost in principal sustinuta de o productie agricola buna, in 2012 nu ne putem astepta ca aceasta sa aiba aceeasi greutate. Conform raportului INS, scaderea economiei din primul trimestru al 2012 a fost incetinita prin performantele bune inregistrate de agricultura, informatii, comunicatii si comert.

Intrebat daca putem considera agricultura ca motorul de crestere economica al anului 2012, economistul Mircea Cosea sustine ca se poate, dar cu siguranta nu la nivelul de anul trecut.

"Pierderile pe care le vedem din partea acestor ploi, conform datelor Ministerului Agriculturii nu sunt foarte mari, dar acestea ne dau o productie de toamna foarte buna. Deci, desi avem anumite pierderi, la legume, la fructe, la cereale o sa fie un an bun", spune economistul. Parerea sa este insa ca daca agricultura va juca din nou un rol cheie in rezultatele economice anuale, acest lucru se va datora conditiilor meteo si nu politicilor economice ale politicului romanesc.

In ceea ce priveste redresarea economiei pe termen scurt, Mircea Cosea considera ca este nevoie de sporirea investitiilor in infrastructura si agricultura. El vede o posibila sursa de finantare pentru aceste doua domenii in suma economisita din reducerea cheltuielilor materiale la institutiile publice, luata de noul guvern.

"De aici apare o economie de vreo 400 milioane de euro care ar putea fi orientati urgent spre agricultura, spre suplinirea unor lipsuri pe care le avem pentru recolta acestui an. Iar investitiile in infrastructura, ar trebui sa fie facute printr-un aport mai mare de capital strain sau public-privat printr-un sistem care a fost deja discutat in Romania, dar pe care nimeni nu il ia in seama, si anume fragmentarea tronsoanelor in santiere mai mici, la mai multe firme", a declarat Mircea Cosea.

Romania, in recesiune

In primul trimestru din 2011, conform datelor estimative ale Institutului National de Statistica, produsul intern brut a inregistrat o scadere de 0,1% fata de trimestrul precedent, dar in crestere cu 0,3% fata de primul trimestru al anului trecut. PIB-ul s-a cifrat la 109,7 miliarde lei in preturi curente serie bruta, respectiv de 145 de miliarde lei in preturi curente, serie ajustata sezonier. Intrucat PIB-ul a coborat doua trimestre consecutive in raport cu trimestru precedent, economia a intrat in recesiune tehnica.

#exporturi romania, #scadere PIB 2012, #agricultura crestere economica Romania , #Criza economica romania