Cresterea economica spectaculoasa a Romaniei, doar un "foc de paie"?

Miercuri, 16 Noiembrie 2011, ora 12:14
2337 citiri
Cresterea economica spectaculoasa a Romaniei, doar un "foc de paie"?
Sursa foto: Grup RC

Printre tarile care au rezistat crizei si s-au adaptat la noile conditii economice se numara Finlanda, Tarile de Jos, Luxemburg si, in mod surprinzator, Grecia. Romania, desi a obtinut o crestere economica "spectaculoasa", nu se afla in clasament.

Romania a fost grav afectata de criza si resimte orice schimbari petrecute in contextul international, ca urmare a crizei datoriilor suverane. Absenta statului roman din clasament ar putea fi pusa pe seama masurilor de austeritate.

Intrebat ce anume a lipsit Romaniei pentru a fi inclusa in clasamentul intocmit de Lisbon Council (Consiliul de la Lisabona), analistul financiar Constantin Rudnitchi sustine ca depinde foarte mult de criteriile luate in calcul.

"Daca am vedea masurile de austeritate, Romania a avut unele dintre cele mai dure masuri din Europa, pe de o parte. Pe de alta parte, aceste masuri au generat un impact asupra Produsului Intern Brut. Sa nu uitam ca in 2008 si in 2009 am avut scadere economica.

Avem anul acesta crestere economica, dar dupa ce am avut scaderi importante. Aceasta scadere economica a dus si la o indepartare de media europeana", explica specialistul financiar pentru Business 24.

Deficite rezonabile si datorie publica mica

In opinia lui Constantin Rudnitchi, acestea ar fi "sensiblitatile pe care le-a adus criza si pe care le-au adus masurile de austeritate in Romania".

Totusi, daca echilibram balanta, tara noastra are si rezultate pozitive. "Deficitele sunt rezonabile, in comparatie cu multe state din Europa si datoria publica este mult mai mica".

Comparatia cu Grecia este greu de facut, pentru ca statul elen trece printr-o situatie complicata, crede Constantin Rudnitchi.

"In Grecia masurile de austeritate au avut un impact mai mic, dar problemele tarii sunt foarte mari, vizavi de datoria publica pe care o are. In valoare absoluta, economia Greciei este, in continuare, diferita si mult mai mare decat cea a Romaniei", concluzioneaza analistul.

Pentru a putea identifica statele care s-au adaptat cel mai bine la criza economica studiul efectuat de Lisbon Council Think Tank a tinut cont de trei factori: ajustarile facute ca urmare a interventiilor externe, schimbarile din costul real al fortei de munca si modificarile fiscale, explica Business Insider.

Topul statelor rezistente la criza

Pe locul 10 in clasament se afla Finlanda, care a obtinut scoruri foarte bune la capitolul resurse umane, cu un rezultat bun PISA (un test comparativ international, care identifica problemele in evaluarea personalului) dar si in ceea ce priveste integrarea imigrantilor in forta de munca.

Un alt avantaj al Finlandei este regimul liberal pentru reglementarea pietei. Pe de alta parte, printre punctele slabe se numara scaderea semnificativa a exporturilor nete dupa 2008 si ponderea ridicata a cheltuielilor guvernamentale in PIB.

Pe locul 9 se afla Luxemburg, apreciat pentru stabilitatea fiscala si pentru cea mai lunga perioada de crestere economica a unui stat din zona euro. La polul opus, dependenta de industria financiara, gradul inalt de reglementare a pietei si nivelul mare al protectiei fortei de munca sunt dezvantaje.

Luxemburgul este urmat de Tarile de Jos, Portugalia si Slovacia. Toate trei au obtinut punctaje bune in ceea ce priveste costul resurselor umane si rata de ocupare a locurilor de munca de catre tineri. Pe de alta parte, ritmul scazut de crestere economica reprezinta un mare minus pentru cele trei state.

Spania se afla pe locul 5 si este avantajata de raportul relativ scazut al datoriei publice in PIB, redresarea nivelului exporturilor nete si gradul modest de reglementare pentru pietele de produse si servicii. Printre punctele slabe se numara rata somajului foarte mare.

Cresterea puternica a exporturilor si ponderea scazuta a cheltuielilor guvernamentale in PIB au plasat Malta pe pozitia 4.

Podiumul este ocupat, in ordine, de Irlanda, Grecia si Estonia. Irlanda, care se afla pe locul trei a fost avantajata de cresterea exporturilor, dar a obtinut un scor mic la cresterea excesiva a costurilor salariale si din cauza majorarii ratei somajului.

Cresterea economica spectaculoasa ii ambitioneaza pe guvernanti

Grecia a castigat in fata investitorilor pentru ca deficitul fiscal a fost ajustat drastic, dar, in acelasi timp, ramane un stat tabu pentru orice fel de investitii din cauza crizei politico-sociale in care se afla. In plus, liderii din zona euro isi pun din ce in ce mai des problema excluderii statului elen din uniunea monetara.

Grecia a reusit sa modifice deficitul fiscal, dar are unul dintre cele mai nefavorabile raporturi intre datoria publica si PIB.

Economia Romaniei a inregistrat un avans, in primul trimestru al lui 2011 cu 1,7% fata de perioada similara de anul trecut, in cel de-al doilea cu 1,4% si cu 4,4% in trimestrul al treilea.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu spera ca in ultimul trimestru, economia sa creasca cu 2,5 procente, ceea ce ar duce cresterea economica pe tot anul la peste 2%.

Datele acceptate de oficialii de la Bucuresti si de institutiile financiare precum FMI mizau pe o crestere economica de 1,5% in 2011. Totusi, in contextul in care situatia pe plan extern s-a inrautatit, prognoza de crestere pentru anul viitor a fost coborata de la peste 4% spre 2%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#economie romania, #crestere economica Romania 2012, #crestere economica Romania 2011 , #Criza economica