Criza economica a redus in primele noua luni veniturile AVAS

Miercuri, 18 Noiembrie 2009, ora 17:35
952 citiri
Criza economica a redus in primele noua luni veniturile AVAS

Veniturile AVAS din vanzarea activelor s-au redus cu 87,45%, la 261.408 dolari, dupa primele noua luni ale anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut, desi valoarea activelor scoase la licitatie a crescut cu circa 5%, au declarat pentru Agentia NewsIn reprezentanti ai Autoritatii.

Astfel, in primele noua luni din acest an, valoarea activelor pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) le-a scos la licitatie a fost de 46.486.298 de dolari, iar suma obtinuta din vanzarea unora dintre acestea a fost de 261.408 de dolari. Pentru aceeasi perioada a anului 2008, valoarea activelor pe care AVAS le-a scos la licitatie a fost de 43.876.718 dolari, iar suma incasata din vanzarea acestora a fost de 2.083.373 de dolari.

"Principala cauza a diferentei aparuta pentru incasarile aferente celor doi ani este faptul ca, desi AVAS a organizat licitatii pentru recuperarea creantelor, criza economica a influentat si acest domeniu prin neprezentarea la licitatie a ofertantilor interesati", au spus reprezentantii AVAS.

Veniturile totale inregistrate de AVAS au scazut in primele noua luni ale anului cu 88%, fata de perioada similara a anului trecut, la 113.974.000 lei, au precizat pentru NewsIn, reprezentatii institutiei.

In perioada similara a anului 2008, AVAS a inregistrat venituri de 954.106 mii lei.

Potrivit datelor furnizate NewsIn, veniturile din privatizare au cea mai mare pondere in veniturile totale, de 61,24%, adica 69.797.677,6 lei, urmate de cele realizate prin valorificarea creantelor preluate de la CNAS, 19,14%, adica 21.814.623,6 lei, veniturile din valorificarea creantelor comerciale, cu o pondere de 11,43%, adica 13.027.228,2 lei, veniturile din valorificarea activelor bancare, cu o pondere de 6,92%, respectiv 7.887.000,8 lei, si veniturile din valorificarea creantelor preluate de la Ministerul Finantelor Publice, cu o pondere de 1,27%, adica 1.447.469,8 lei.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#avasm active, # venituri, # creante , #Criza economica