Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI: Nori de furtuna se aduna deasupra economiei mondiale

FMI: Nori de furtuna se aduna deasupra economiei mondiale


Nori de furtuna se aduna deasupra economiei mondiale iar guvernele si bancile centrale ar putea sa nu fie pregatite corespunzator pentru a face fata turbulentelor, a avertizat marti prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar International, David Lipton.

"Ca multi dintre voi, vad adunandu-se nori de furtuna, si ma tem ca munca de prevenire a crizei este incompleta. Bancile centrale ar trebui probabil sa incheie perioada de explorare a masurilor neconventionale de politica monetara. Cu toate ca eficienta lor este incerta, trebuie sa fim ingrijorati de influenta politicii monetare", a afirmat David Lipton la o conferinta bancara organizata la Londra de Bloomberg, transmite Reuters.

Nici guvernele nu au prea mult spatiu de manevra, fiind deja afectate de nivelul ridicat al datoriilor.

"Nu trebuie sa ne asteptam ca guvernele sa aiba un spatiu amplu pentru a raspunde unei recesiuni de felul celei cu care ne-am confruntat in urma cu zece ani", a explicat Lipton, adaugand ca din punct de vedere politic masurile de stimulare ar putea fi dificil de vandut cetatenilor, tinand cont de povara financiara pe care o creeaza.

Cel mai mare risc imediat este actualul razboi comercial dintre SUA si China. Daca toate taxele vamale cu care ameninta cele doua tari sunt adoptate, pana in 2020 se va pierde trei sferturi ca procent din PIB-ul global, a estimat FMI.

"Aceasta ar fi o rana auto-impusa. Deci este vital ca acest armistitiu (anuntat recent intre Washington si Beijing) sa duca la un acord durabil care sa evite intensificarea sau extinderea tensiunilor. Daca nu se va intampla asta si se ajunge la un impas, ar putea exista "o fragmentare" nociva a economiei mondiale care ar putea provoca o scadere a activitatii economice", a avertizat oficialul FMI.

Si Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International, a declarat recent ca disputa comerciala dintre SUA si China ar putea afecta alte parti ale economiei globale.

Escaladarea tensiunilor comerciale "va avea un impact negativ asupra economiei mondiale ... si va afecta acele tari numite "martori inocenti", care nu sunt tinta razboiului comercial dar se intampla sa faca parte din lanturile de aprovizionare sau furnizeaza materii prime. Recomandam cu tarie reducerea tensiunilor si cooperarea astfel incat sistemul comercial global sa fie mai solid, corect si sa stimuleze avansul economiei", a afirmat seful FMI.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3366 ori
Citeste mai multe desprefmi economie mondiala