Grexitul s-ar simti pana in China. Romania, prima in bataia pustii

Marti, 29 Mai 2012, ora 12:31
1626 citiri
Grexitul s-ar simti pana in China. Romania, prima in bataia pustii

Grecia, responsabila de 0,4% din economia globala, nu e o amenintare doar pentru zona euro si Uniunea Europeana, ci si pentru prosperitatea internationala pe masura ce investitorii pariaza pe destramarea uniunii monetare.

Plecarea Greciei din zona euro ar limita cresterea economica a Chinei la 6,4% in acest an, de la 9,2% anul trecut, estimeaza economistii China International Capital Corp. Exporturile Chinei, din care 19% ajung in Uniunea Europeana, au incetinit in mod neasteptat in aprilie. Acestea ar putea scadea cu 3,9% anul acesta daca Grecia paraseste zna euro, comparativ cu un castig de 10% daca aceasta ar ramanem scrie Bloomberg.

Exit-ul Greciei din uniunea monetara ar avea repercusiuni mari pentru intreaga lume, nu doar pentru statele membre, viziune care se reflecta si in opinia economistilor de la Merril Lynch si JPMorgan Chase. Cel mai rau scenariu implica falimente din cauza datoriilor suverane din Europa, plecarea bancilor, blocarea creditarii si recesiune, care ar putea impinge, la randul sau, si alte tari catre parasirea zonei euro.

Legaturile comerciale si financiare de la nivel global indica faptul ca problemele nu se vor limita doar in zona euro. Conform estimarilor JPMorgan Chase, economiile zonei euro vor scadea cu 1%, in timp ce restul statelor vor avea cresteri cu 0,7% mai mici. Statele exportatoare, de la Marea Britanie la China, ar avea de suferit, in timp ce preturile la petrolul rusesc s-ar prabusi. In timp ce SUA s-ar putea descurca mai bine, chiar si aici s-ar resimti falimentul Greciei, aproximativ in aceeasi masura in care SUA au fost afectate dupa falimentul Lehman Borhters.

"Foarte multe lucruri depind de cat de bine este ingradita contagiunea in Europa. Daca se iau prea putine masuri, totul o va lua razna. Imi pot imagina ca lucrurile sa evolueze in aceasta directie", a spus Barry Eichengreen, profesor al Universitatii din California.

Mari forte comerciale din afara uniunii monetare, precum Marea Britanie, Elvetia si alte economii emergente, precum Romania, ar putea avea de suferit pe masura ce cererea incetineste. Monedele acestor tari s-ar aprecia fata de euro, scazand competitivitatea exporturilor. Cea mai mare banca de investitii chineza anunta ca s-ar putea inregistra cea mai slaba crestere economica din ultimele doua decenii.

Astfel, in randul tarilor care nu fac parte din zona euro, Bulgaria si Romania sunt primele in "linia de bataie", sustine economisul sef al Capital Economics, Neil Shearing. Din totalul exporturilor romanesti, echivalentul a 3,5% din PIB-ul tarii se indreapta catre Grecia, iar bancile grecesti au o prezenta larga atat la noi in tara, cat si in Bulgaria. Ungaria, Slovacia si Republica Ceha trimit de altfel marfuri in valoare de peste 40% din PIB-ul lor catre zona euro.

De altfel, bancile din estul Europei sunt dependente de parintii din zona euro pentru finantare. Liniile de credit pe termen scurt reprezinta peste 10% din PIB-ul Ungariei, Croatiei si Bulgariei.

Analistii, din ce in ce mai pesimisti in privinta sanselor Greciei de ramanere in zona euro

Economistii Citigroup, care dadeau 75% sanse unui scenariu in care Grecia paraseste zona euro, acum merg mai departe si spun ca cea mai probabila data va fi 1 ianuarie 2013. Daca un astfel de scenariu ar deveni realitate, strategii Merril Lynch estimeaza o contractare a PIB-ului din regiune cu aproximativ 4% in recesiunea care ar urma.

Euro ar scadea sub pragul de 1,20 dolari/euro, iar indicele european Stoxx 600 Banks Index s-ar prabusi sub 110 puncte, de la 123 inregistrate luni.

Alte tari care sufera din cauza crizei, precum Portugalia si Spania, ar inregistra cresteri ale costului de imprumut.

"Daca permiteti Greciei sa plece, transmiteti mesajul ca statutul de membru al zonei euro nu e in mod necesar si permanent, ceea ce ar putea fi un dezastru pentru unele tari", avertizeaza Laurence Boone, economist sef al Merril Lynch din Londra, care considera ca Grecia va pastra moneda euro din cauza costurilor ridicate ale unui scenariu alternativ.

Investitorii se arata din ce in ce mai ingrijorati. Moneda euro s-a devalorizat cu 5 procente fata de dolar doar in ultima luna, in timp ce datoria Spaniei a atins un nou nivel record.

Daca Grecia ar parasi zona euro, presiunea ar cadea pe bancile centrale si guvernele care ar trebui sa ingradeasca extinderea situatiei, a spus Lucrezia Reichlin, fost economist sef al Bancii Centrale Europene. Guvernele ar trebui sa recapitalizeze rapid bancile cu probleme si sa garanteze depozitele pe masura ce BCE intervine in urgenta.

Bancile centrale din intreaga lume ar trebui sa dea o alta mana de ajutor prin pomparea de valuta si relaxarea politicilor fiscale, acolo sunde se poate.

Costul iesirii greciei din zona euro ar depasi probabil 1 trilion de euro, suma estimata de Institutul International de Finante si ar include pierderi din datoria Greciei si nevoia de a proteja Portugalia, Irlanda, Spania si Italia, dar si refinantarea bancilor.

#iesire grecia zona euro, #efecte iesire Grecia zona euro , #Criza economica