Soarta economiei globale, in mainile Angelei Merkel

Nivelul la care se imprumuta majoritatea tarilor europene este un semnal clar pentru intreaga economie globala. Investitorii se gravesc sa cumpere titluri de stat americane, germane si ale inca unor tari cu economii sigure, din ce in ce mai putine la numar.

Cand oamenii sunt pregatiti sa plateasca pentru privilegiul de a avea in posesie o foaie de hartie pentru doi ani de zile, si sunt dispusi sa imprumute guvernul SUA pe 10 ani la o dobanda modica de 1,5%, e clar ca se asteapta la stagnare si deflatie sau sunt ingroziti de dezastrul iminent. Oricare din optiuni, ceva clar nu merge bine cu economia globala, scrie The Economist.

Acel ceva e o combinatie de crestere economica incetinita si riscul in crestere de producere a unei catastrofe. Economiile sunt din ce in ce mai slabe in intreaga lume. Recesiunea din tarile de la periferia zonei euro se adanceste. Trei luni consecutive cu un numar mic de locuri de munca create sugereaza ca si revenirea economica a Americii este in pericol.

Chiar si cele mai mari economii emergente ale lumii au intampinat greutati. PIB-ul Braziliei creste mai incet decat al Japonia, India este intr-o mare incurcature, iar economia Chinei incetineste. O inrautatire a situatiei globale la atat de putin timp dupa recesiunea precedenta indica o stagnare generala.

Stagnarea suna insa bine pe langa pericolul destramarii zonei euro. In Uniunea Europeana, cea mai mare zona economica a lumii, bancile s-ar putea prabusi, tarile ar putea intra in faliment si depresiune dupa modelul unor piese de domino - o calamitatea financiara care ar face falimentul Lehman Brothers din 2008 sa para nimic prin comparatie.

Posibilitatea iesirii Greciei din zona euro dupa alegerile din 17 iunie, deteriorarea sistemului bancar din Spania si dezintegrarea rapida a surselor de venit europene cresc sansele adeveririi unui scenariu apocaliptic. De aceasta data va fi mai greu de luptat cu situatia rezultata. In 2008, bancile centrale si politicienii au lucrat impreuna pentru a preveni o depresiune. Astazi, politicienii se cearta incontinuu. Chiar daca tehnocratii din bancile centrale ar putea face mai multe, ei au din ce in ce mai putine arme la dispozitie.

Creata in Atena, inrautatia la Berlin

Nimeni nu vrea sa testeze scenariile sumbre. Acum este randul politicienilor europeni sa ia masuri ferme in privinta euro. Chiar daca ei vin cu o solutie credibila, asta nu garanteaza o relaxare a economiei globale, dar in lipsa unui plan cu siguranta rezultatul va fi o tragedie economica. Intr-o masura extraordinara, soarta economiei globale depinde de cancelarul german, Angela Merkel.

Intr-un fel, pare nedrept ca toata vina sa pice in carca Angelei Merkel, politicieni din intreaga lume nereusind sa ia masurile necesare - din Dehli pana la Washington. In Europa, asa cum germanii indica necontenit, investitorii nu sunt ingrijorati de guvernul prudent al lui Merkel, ai carui predecesori au reconstruit economia in urma cu zece ani. Problema sta in lipsa increderii in tarile nereformate si conduse prost.

In afara Germaniei, s-a ajuns la un consens asupra lucrurilor pe care Merkel trebuie sa le faca pentru a pastra moneda unica. Pe lista se afla trecerea de la austeritate la politici bazate pe crestere economica; complementarea monedei unice cu o uniune bancara (cu depozite asigurate la nivelul zonei euro, supraveghere si surse comune pentru recapitalizare a bancilor cu probleme) si crearea unor eurobonduri comune, sigure, care ar permite economiilor periferice sa isi reduca gradual datoriile. Aceasta e solutia preferata de guvernele de la Washington, Beijing, Londra si multe alte tari din zona euro. In aceasta situatie, de ce nu a inceput deja Germania sa ia masuri?

Realitatea este ca Angela Merkel inca nu a explicat cu adevarat poporului german ca sunt in fata a doua optiuni neplacute. Prima este salvarea tarilor cu probleme, iar a doua este sfarsitul zonei euro. Unul din motivele pentru care multi germani se opun crearii eurobondurilor este ideea gresita ca zona euro ar putea supravietuii fara acestea. Cu toate acestea, Angela Merkel are o strategie dubla. Ea crede ca, in primul rand, somatia la austeritate si refuzul de a salva tarile vecine este singurul mod in care Europa poate fi reformata. In al doilea rand, daca dezastrul devine realitate, Merkel crede ca Germania poata sa fie statul erou care sa salveze pe toata lumea.

Aceasta idee din urma a Germaniei este riscanta. Daca sistemul bancar spaniol s-ar prabusi, nici macar Angela Merkel nu l-ar putea salva. Daca Grecia iese din zona euro, situatia s-ar inrautati in intreaga Europa, inclusiv in Germania.

Merkel trebuie sa creeze un plan clar pentru moneda unica, cel tarziu pana la summitul din 28 iunie, sau chiar mai devreme daca alegerile din Grecia produc panica. Aceasta ar trebui sa fie destul de bun incat sa stearga toate ingrijorarile privind angajamentul Germaniei pentru salvarea euro si trebuie sa includa plati imediate sau o integrare mai profunda, precum o promisiune de creare a eurobondurilor si recapitalizarea bancilor Spaniole.