Coruptia a inflorit, multumita crizei financiare

Joi, 14 Aprilie 2011, ora 22:21
1096 citiri
Coruptia a inflorit, multumita crizei financiare

Coruptia pare sa se accentueze in statele est-europene pe fondul crizei financiare, companiile cautand solutii simple pentru a obtine contracte, in timp ce organismele de control nu isi fac datoria, iar presa a diminuat investigatiile din cauza restrangerii activitatilor, comenteaza The Economist citat de Mediafax.

"Un scandal de coruptie care are legaturi cu un partid politic afecteaza Guvernul Cehiei. In Bulgaria, eforturile de aranjare a unei licitatii pentru construirea unei centrale nucleare par sa ii fi lasat pe politicieni fara ajutor.

In Romania si Slovacia, tentativele de reformare a justitiei au stagnat. Chiar si politicienii care castiga alegerile cu promisiuni privind combaterea coruptiei par sa fie inghititi de sistem in cateva luni", noteaza The Economist.

"Cauzele perpetuarii coruptiei sunt multiple. Criza financiara i-a facut pe oameni mai dispusi sa caute solutii directe, iar criticii nu sunt bine protejati. Firmele care nu dau mita pierd in fata celor care dau.

Oamenii de afaceri se tem de acte de razbunare: hartuiri birocratrice, solicitari arbitrare de taxe sau pierderea unor contracte publice.

Stimulentele oferite de Uniunea Europeana isi pierd influenta dupa ce statele au devenit membre UE. Miliardele de euro oferite de Bruxelles pentru modernizarea infrastructurii si serviciilor publice sunt si ele afectate de coruptie.

Companiile, politicienii si functionarii publici aranjeaza licitatii, de obicei fara a fi sanctionati; supravegherea legala este slaba, iar alegatorii par apatici si cinici", subliniaza The Economist.

Potrivit revistei financiare, nici presa nu mai are influenta pe care o avea: "Profiturile din presa au scazut pe fondul crizei financiare. (...) Iar reducerea bugetelor editoriale conduce la disparitia investigatiilor de presa".

"Solutiile sunt rare. Alegatorilor le este dor de guverne autoritare, eventual conduse de persoane provenind din randul serviciilor secrete.

Dar, dupa cum arata situatia din Rusia, tratamentul risca sa fie mai rau decat boala", subliniaza The Economist. Potrivit analistului bulgar Ivan Krastev, marea problema legata de coruptie este complicitatea pe care o creeaza.

"Ajungem la retele obscure care fac tarile neguvernabile sau guvernabile de altii", spune el. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
#coruptie, #criza financiara, #state est-europene , #Criza financiara