BM: Fostul Guvern Tariceanu e vinovat pentru deficitul bugetar!

Vineri, 20 Februarie 2009, ora 11:52
2084 citiri
BM: Fostul Guvern Tariceanu e vinovat pentru deficitul bugetar!

Banca Mondiala pune pe seama deciziilor vechiului guvern deteriorarea situatiei bugetare a Romaniei. Cresterea nefundamentata a pensiilor, reducerea contributiilor sociale si alocarile discretionare catre administratiile locale, precum si alte decizii ale fostului guvern luate in 2008 au dus la deteriorarea echilibrului bugetului de stat, se spune intr-un raport publicat vineri de Banca Mondiala.

"Noul guvern care a venit la putere la sfarsitul anului trecut a anuntat si aprobat o serie de masuri restrictive care ar putea cel putin partial sa contracareze deteriorarea echilibrului bugetar", se arata in raportul asupra celor mai noi zece membri ai Uniunii Europene.

Cu toate acestea, in functie de evolutiile macroeconomice, guvernele din regiune ar putea fi nevoite sa-si ajusteze si mai puternic cheltuielile, "mai ales in tarile care si-au construit bugetele pe 2009 pe ceea ce se pare a fi prognoze macreconomice optimiste", mai sustin economistii BM.

Totodata, in acest an, presiunile salariale ar trebui sa se diminueze in regiune, desi nivelul la care se vor reduce va depinde "de rigiditatile locale le pietei muncii", se mai arata in raport. Deficitul bugetar s-a adancit anul trecut pana la un nivel record de 5,2% din produsul intern brut (PIB), iar noul guvern si-a propus sa incheie anul 2009 cu un deficit public de 2% din PIB.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Banca Mondiala, # , #Deficitul bugetar