Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

In continuare importam mai mult decat exportam: Deficitul comercial a urcat la 1,26 miliarde euro in ianuarie 2019

In continuare importam mai mult decat exportam: Deficitul comercial a urcat la 1,26 miliarde euro in ianuarie 2019


Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) a urcat, in ianuarie, la 1,26 miliarde de euro, in crestere cu 481,9 milioane euro fata de cel inregistrat in luna ianuarie 2018, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate marti.

In luna ianuarie 2019, exporturile FOB au insumat 5,510 miliarde euro, iar importurile CIF au insumat 6,770 miliarde euro. Fata de luna ianuarie 2018, exporturile din prima luna a acestui an au crescut cu 1,6%, iar importurile s-au majorat cu 9,2%.

In luna ianuarie 2019, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (48,3% la export si 36,8% la import) si alte produse manufacturate (32,4% la export si respectiv 29,8% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri in luna ianuarie 2019 a fost de 4,336 miliarde euro la expedieri si de 5,024 miliarde euro la introduceri, reprezentand 78,7% din total exporturi si 74,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri in luna ianuarie 2019 a fost de 1,175 miliarde euro la exporturi si de 1,746 miliarde euro la importuri, reprezentand 21,3% din total exporturi si 25,8% din total importuri.

Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.

Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 961 ori