Calitatea vinurilor Pietroasa le recomanda pentru pietele europene

Joi, 29 Iulie 2004, ora 10:32
1194 citiri

In perspectica integrarii in Uniunea Europeana, vinurile romanesti vor fi obligate sa faca fata unei piete concurentiale unice, lucru reflectat si de expertii francezi in domeniul calitatii vinurilor. La Pietroasa, conditiile de calitate europene fac parte integrata din procesul tehnologic, plusul fiind dat de specificul zonei. De altfel, expertii europeni au recomandat Romaniei acordarea unei atentii speciale la producerea soiurilor traditionale, care ne pot individualiza pe pietele externe.

In acest sens, ca soiuri traditionale romanesti, la Pietroasa se cultiva Feteasca Alba, feteasca Neagra, Tamioasa Romaneasca, iar restul soiurilor Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Busoioaca de Bohotin si altele, au fost adaptate de peste 100 de ani. Ele se dezvolta foarte bine in microclimatul zonei, incat le putem inscrie in categoria soiurilor cu traditie.

A"In zona, calitatea strugurelui se evidentiaza prin gradul de coacere, lipsa atacului de boli si puritatea soiului. Pentru a obtine vinuri de calitate, recoltarea se face pe fiecare soi de struguri cand acestia au ajuns la maturitate, iar sortarea lor se face odata cu culesul, astfel incat strugurii care nu indeplinesc parametrii stabiliti sa fie vinificati pentru obtinerea de vinuri de masaA", ne-a declarat Adelina Stefanut, project manager.

Personalul specializat uramreste evolutia caocerii si alege momentul optim de incepere a culesului in functie de temperatura la care se desfasoara fermentarea mustului, pentru a pastra toate aromele si fructuozitatea specifica fiecarui soi. In acest scop se face fermentarea in spatii special amenajate unde se reuseste mentinerea temperaturii in parametrii stabiliti. Manipularea si pastrarea vinurilor se desfasoara astfel incat sa se limiteze contactul cu aerul pentru a nu permite procesele de oxidare.

Mentinerea unei igiene perfecte in tot fluxul tehnologic si folosirea de spatii de depozitare numai din inox si stejar, bine igienizate, este la fel de importanta. recunoscute pentru calitatile organoleptice de exceptie, vinurile pure ale Pietroasa - Bachus SA sunt atestate ca vinuri cu Denumire de Origine Controlata, emblematica dobandita in anul 2001, rpin respectarea conditiilor stricte impuse atat culturii vitei de vie, cat si fazelor tehnologice de obtinere a vinurilor. Toate aceste calitati indreptatesc vinurile produse de Pietroasa - Bachus SA sa fie acceptate atat pe piata europeana, fapt dovedit si de exporturile facute in tari ca Marea Britanie, Elvetia, Suedia, cat si pe piete din America si Canada.

Sursa: Cronica Romana