Exporturile Romaniei catre Austria au crescut cu aproape 10%

Luni, 10 Septembrie 2018, ora 17:09
2607 citiri
Exporturile Romaniei catre Austria au crescut cu aproape 10%
Foto: CC0 Creative Commons

Exporturile Romaniei catre Austria au crescut cu aproape 10% in primele cinci luni ale anului, comparativ cu perioada similara din 2017, ajungand la 600,91 milioane de euro, in timp ce exporturile Austriei in tara noastra au urcat cu 16%, ajungand la 1,07 miliarde de euro, informeaza, luni, Advantage Austria, agentia oficiala de promovare a comertului austriac si reprezentant al Sectiei Comerciale a Ambasadei Austriei in Romania.

Mai mult, investitii totale de 7,7 miliarde de euro aseaza Austria pe locul 3 in topul celor mai mari investitori din tara, in conditiile in care in Romania sunt active peste 1.500 de companii cu capital austriac, cu aproximativ 100.000 de angajati in cele mai variate sectoare ale economiei locale.

"Advantage Austria a contribuit semnificativ la cresterea investitiilor si oportunitatilor de business pentru antreprenorii romani si austrieci, in acelasi timp facilitand peste 1.200 de contacte de business in intreaga tara prin intermediul a 50 de evenimente organizate in Bucuresti si in mai multe orase din Romania.

Temele abordate in cadrul acestor evenimente au variat de la subiecte actuale din economie si legislatie la domenii specifice, precum infrastructura feroviara, tehnologii urbane, unitati medicale, arhitectura si imobiliare.

Advantage Austria si companiile austriece active in Romania sunt de asemenea implicate in programe educationale de dezvoltare a invatamantului dual si de colaborare cu universitatile, un domeniu in care agentia a pus deja bazele a trei proiecte pe tot teritoriul tarii si se pregateste de implementarea altor doua in anul urmator", se arata in comunicat.

Advantage Austria reprezinta organizatia oficiala pentru promovarea comertului din Austria. Cu mai mult de 110 birouri in peste 70 de tari, aceasta ofera o gama variata de informatii si servicii de promovare a afacerilor, atat pentru companiile austriece, cat si pentru partenerii internationali ai acestora.

Scopul sau este sa genereze mai multe oportunitati de business internationale prin promovarea produselor si serviciilor companiilor austriece din intreaga lume, ajutand companiile si organizatiile din afara Austriei sa construiasca relatii stranse de colaborare cu companii austriece si punand la dispozitie informatii legate de Austria ca locatie de afaceri, dar si asistenta pentru companii care doresc sa intre pe piata austriaca.

#Advantage Austria, #Camera Comert Austria, #exporturi Austria , #Exporturi