Romania are liber la export de gaze

Duminica, 31 Martie 2013, ora 11:36
2306 citiri
Romania are liber la export de gaze
Foto: EVZ

ANRE a emis un ordin prin care s-a introdus posibilitatea exportului de gaze naturale din Romania catre alte tari UE, dar si catre alte state, posibilitate conditionata de necesitatea existentei unor puncte de interconectare fizice intre sistemele nationale de transport ale acestor tari.

Ordinul ANRE nu exclude si nu interzice schimburile cantitative de gaze naturale (comerciale sau fizice) cu alte tari din afara spatiului comunitar, inclusiv cu Republica Moldova, aceste schimburi putand fi realizate numai in situatia existentei interconectarilor fizice intre sistemele de transport, se precizeaza intr-un comunicat al institutiei.

Potrivit ANRE, emiterea ordinului era necesar avandu-se in vedere declansarea de catre Comisia Europeana in noiembrie 2012 a procedurii de infringement impotriva Romaniei pentru neindeplinirea obligatiilor care ii revin in temeiul articolelor 35 - 36 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene si al articolului 40 litera (c) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piata interna in sectorul gazelor naturale si de abrogare a Directivei 2003/55/CE, potrivit carora "intre statele membre UE sunt interzise restrictiile cantitative la export, precum si orice masuri cu efect echivalent".

#Romania liber export gaze, #export gaze romania, #Exporturi gaze UE , #Exporturi