Ispat va deveni cel mai mare producator mondial de otel

Marti, 26 Octombrie 2004, ora 01:59
1029 citiri

Ispat va cumpara LNM Holdings si va fuziona cu International Steel Group Inc, in cadrul unor tranzactii in valoare totala de 17,8 miliarde de dolari care va forma cel mai mare producator de otel din lume.Potrivit cotidianului britanic Financial Times, noul grup, care se va numi Mittal Steel, va obtine, in 2004, venituri de 30 de miliarde de dolari. Capacitatea anuala de productie va fi de 70 de milioane de tone de otel. Compania va opera in 14 tari si va avea 165.000 de angajati.

Mittal Steel va fi cotata la Bursele din New York si Amsterdam. Lakshmi N. Mittal va fi presedintele si directorul general al Mittal Steel. In Romania, LNM este proprietarul combinatului Sidex Galati si al producatorului de tuburi din fonta si otel Tepro Iasi.

Anul trecut, grupul a preluat la "pachet" alte doua societati din siderurgia romaneasca, producatorul de tevi Petrotub Roman si Siderurgica Hunedoara, specializata in fabricarea produselor din oteluri nealiate si aliate.

Sursa: Ziua